Cel mai nou nume care ar urma să predea studenţilor înscriși la Masteratul de Securitate Globală de la Universitatea de Vest Timişoara este unul controversat, cel al fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. În ciuda problemelor în care a fost implicat fostul conducător al serviciului, rectorul UVT Marilen Pirtea crede că nu există probleme în ceea ce priveşte prezenţa acestuia în faţa studenţilor timişoreni.
Programul de masterat demarat de Universitatea de Vest Timişoara în domeniul Securităţii Globale a adus în oraşul de pe Bega o nouă personalitate în acest sector, care a vorbit despre schimbările geopolitice din ultimii ani. În faţa studenţilor s-a aflat Seth Cropsey, director la Center for American Seapower, fost asistent al Secretarului Apărării al SUA.
Capitală Culturală
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Ştiri din Timiș
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
1
Ştiri din Timiș
Scuarul din mijlocul Pieței Bălcescu a fost doar teoretic spațiu „verde”. După câteva plantări și instalarea unui sistem de irigații în această primăvară, însă, reprezentanții primăriei promit că acesta va deveni spectaculos.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Exasperați de faptul că nu mai au liniște în cartierul lor din cauza unor persoane care se droghează, câțiva locuitori din zona Dâmbovița ne-au contactat în speranța că oamenii legii vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri. Atât reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, cât și cei ai Poliției Locale Timișoara spun că supraveghează zona și au dat amenzi.
8
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Pasajul Solventul, începute în 2021, ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, dar în iarnă s-a intrat cu un progres fizic mai mic de 50%. În primăvară, constructorul s-a reapucat mai serios de treabă, iar acum lucrează la platforme și, în curând, va începe și montarea chesonului. Pe urmă, prin toamnă, se va desfășura și cea mai complicată parte, „împingerea” acestuia.
2
Sănătate
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au consultat aproximativ 350 de oameni și le-au verificat funcția pulmonară. Campania a fost derulată la un mare centru comercial din nordul orașului, pentru a marca Ziua Internațională a Astmului. 100 dintre cei consultați aveau simptome incipiente de astm și chiar BPOC.
1