Călătorie scurtă pentru un italian de 53 de ani, care a închiriat cu acte false un autoturism de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Acesta a fost prins de poliţişti la Recaş şi riscă acum să petreacă următorii ani după gratii.
Performanță greu de imaginat pentru doi bicicliști, în județul Timiș. Aceștia au reușit să se urce pe bicicletă chiar dacă băuseră atât de mult încât abia se mai puteau ține pe picioare. Mai mult, cei doi au fost loviți și de mașină, dar nu au suferit răni grave.
Șofer precoce. Asta putem spune despre un copil de 13 ani din Timiș pe care polițiștii l-au prins la volanul unui autoturism. Totul s-a întâmplat în apropiere de Lugoj.
Sentință definitivă în cazul tânărului care a lovit cu BMW-ul o femeie pe trotuar, iar apoi a fugit, la Lugoj. Alin Faur, cel care s-a urcat băut la volan și nici nu avea permis a primit trei ani de închisoare... cu suspendare. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Timișoara și, deși este definitivă, mai poate fi atacată cu recurs.
Un autoturism a luat foc în timp ce se afla în mers, vineri dimineața, într-o intersecție din Timișoara. Deși șoferul a tras o sperietură, nimeni nu a fost rănit, iar pompierii au lichidat flăcările în scurt timp.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.