Odată cu declararea pandemiei de Covid-19 și implementarea măsurilor simple de prevenție (purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanțarea socială), gripa, specifică perioadei reci, a fost întâlnită mult mai rar. Față de zecile de mii de infecții Covid, în România, de la începutul acestui sezon rece au existat doar șase cazuri de gripă confirmate în laborator.
O medie de 270 de lei trebuie să scoată din buzunare cei care au fost prinși luni, 15 noiembrie, că nu au purtat masca de protecție. Oamenii legii au aplicat 75 de sancțiuni acestora, în valoare totală de 20.500 de lei, iar alte cinci au fost aplicate celor care nu au respectat interdicțiile de deplasare.
Tot mai multe amenzi aplicate de forțele de ordine celor care nu poartă mască, în Timiș. Doar în cursul zilei de vineri, polițiștii și celelalte forțe de ordine care verifică respectarea interdicțiilor impuse, au împărțit aproape 350 de amenzi, peste 340 fiind pentru nepurtarea măștii în locuri publice.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3