Potrivit sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, Partidul Conservator al premierului David Cameron se află pe primul loc în urma scrutinului care a avut loc, joi, în Marea Britanie. Conservatorii sunt urmați de Partidul Laburist și Partidul Național Scoțian.
Timişoara va primi titlul şi certificatul de destinaţie favorită pentru business, destinaţie prioritară pentru investiţii, din partea Adunării Europene pentru Afaceri – Europe Business Assembly (EBA) din Oxford, Marea Britanie. Principalul beneficiu al participării la programul EBA ar fi sprijinirea şi creşterea atractivităţii investiţionale a oraşului.
Bicicleta este una dintre cele mai vechi și frumoase modalități de a călători. Deși mașina, trenul sau avionul sunt cele care te vor duce rapid la destinație, o plimbare cu bicicleta îți va arăta cele mai frumoase peisaje, la o viteză impusă de tine. Așa că, alege să-ți micșorezi amprenta de carbon și descoperă cele mai frumoase trasee pentru bicicletă din lume.
Premierul britanic, David Cameron, a căzut pradă unei farse la telefon, prin care un bărbat s-a dat drept Robert Hannigan, directorul agenţiei guvernamentale de supraveghere GCHQ. Ca urmare a acestui incident, Guvernul britanic a anunțat că va revizui procedurile de securitate.
Un afiș care avertizează, în limba română, faptul că polițiști îmbrăcați în civil operează în zonă a fost amplasat în cele mai aglomerate părți ale Londrei. Afișul are ca scop descurajarea hoților români care operează în perioada sărbătorilor în zonele cu cele mai multe magazine din capitala Angliei.
Ştiri din Timiș
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
România
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a organizat o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter. Întâlnirea a avut loc în contextul pierderii Sălii Omnia ca viitor sediu al CNDB, spațiu dat Ministerului Afacerilor Interne. La discuții a participat și Lavinia Urcan, președinta companiei timișorene de dans contemporan Unfold Motion, care a avertizat că lipsa de predictibilitate duce la migrație profesională.
Ştiri sportive
Mircea Lucescu, selecționerul României, ar fi internat în stare gravă la Spitalul Universitar din București, fără diagnostic clarificat, după ce a mai trecut și prin probleme cardiace și o gripă severă în ultimele două luni. FRF ia în calcul un înlocuitor pentru meciurile de baraj spre CM 2026.
2
Ştiri din Timiș
ANM a emis Cod Galben de vânt puternic pentru 4–5 februarie în Caraș-Severin și local în Timiș, cu rafale de 50–70 km/h, iar la munte de până la 90–100 km/h, cu viscol. Autoritățile recomandă prudență și evitarea zonelor sau activităților expuse riscului.
Eveniment
Un motociclist de 25 de ani a ajuns la spital, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Pop de Băsești, în timp ce circula regulamentar.
2
România
Ministerul Sănătății a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, în contextul unei creșteri alarmante a apelurilor primite de la minori aflați în dificultate emoțională. Doar în anul 2025, numărul apelurilor la linia unică 116.111 privind probleme psiho-emoționale a crescut cu 73% față de anul precedent.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță demararea plății ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie utilizată din combustibili solizi și/sau lichizi. Ajutoarele se acordă în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie.
Turism
Timișoara a fost, timp de trei zile, gazda unei vizite de familiarizare dedicate industriei conferințelor, congreselor și expozițiilor, la care au participat 18 reprezentanți ai unor companii de top din România, Ungaria și Serbia. Vizita a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată la invitația Visit Timișoara, cu sprijinul partenerilor.