Străzile Mărăşeşti şi Alba Iulia au fost inundate de lumină, sâmbătă seara, în timpul concertului Rock pentru Revoluţie. A fost pornit iluminatul arhitectural pe cele două laturi ale Operei din Timişoara.
Cele două faţade laterale ale Operei din Timişoara, aflate pe străzile Mărăşeşti şi Alba Iulia, vor fi iluminate arhitectural, cel mai probabil până la finalul acestui an. Montarea reflectoarelor este pe ultima sută de metri, lucrarea făcând parte dintr-o sponsorizare de 100.000 de euro.
Eveniment inedit, marţi seara, în centrul Timişoarei. Zeci de perechi de pantofi roşii şi negri au fost înşiraţi pe strada pietonală Mărăşeşti, alături de un panou cu „Zâmbete pe care nu le vom mai vedea”, în cadrul unei acţiuni organizate de Asociaţia SPICC pentru a atrage atenţia cu privire la violenţa asupra femeilor și a efectelor ei.
Autorităţile i-au luat în sfârşit la control pe comercianţii care îşi expun marfa în cadrul Târgului de Antichități și Handmade din centrul Timişoarei, de pe strada Mărăşeşti. Surpriză, poliţiştii locali au constatat şi ei ceea ce trecătorii au observat de ceva vreme, şi anume că în loc de antichităţi şi produse handmade acolo avem superoferte la portofele de duzină, ciorapi, eşarfe şi multe astfel de mărfuri...
JazzyBit, Maria Răducanu şi Pedro Negrescu au tras cortina peste ediţia cu numărul opt a Street Delivery la Timişoara. Una organizată în premieră pe strada pietonală Mărăşeşti, care a fost mai plină ca niciodată la sfârşitul săptămânii trecute. Organizatorii se gândesc deja la alte străzi pentru anul viitor: nu este exclus ca cea de-a noua ediţie a festivalului să aibă loc, în 2015, pe bulevardul C.D. Loga, dacă nu se va reveni pe Mercy.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.