Cinefilii din capitala Ungariei sunt invitați să vadă filmul „Mănuşi roşii", o adevărată fişă clinică a terorii din obsedantul deceniu stalinist în România. Producția cinematografică în regia lui Radu Gabrea va rula în cadrul programului „Film Klub – Filme româneşti de azi" derulat de ICR Budapesta. Pe afișul peliculei se află și trei actori timișoreni, pentru rolul principal din acest film Alexandru Mihăescu adjudecându-și titlul de Cel mai bun actor, în anul 2010, la Saturno Interantional Film Festival din Italia.

Nici covor roşu, nici paparazzi, nici alte fiţe hollywoodiene nu au împănat lansarea la Timişoara a filmului „Mănuşi roşii”, vineri seara. Stând aproape stingher pe un scaun în holul cinematografului Studio, regizorul Radu Gabrea a privit bucuros cum se umple sala. Sute de cinefili au vizionat în premieră un film care recuperează admirabil un moment crunt şi crud de istorie din obsedantul deceniu.

Spectatorii din Timişoara pot vedea în perioada 17-23 iunie, la Cinema Studio, un nou film românesc de succes internaţional: lungmetrajul „Manusi rosii”, semnat de regizorul Radu Gabrea. Spectacolul de gală este programat în 17 iunie, de la ora 20, eveniment la care vor fi prezenţi regizorul Radu Gabrea, împreună cu actorii timişoreni din distribuţie, Ioana Iacob şi Alexandru Mihăescu.

Eveniment

Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Eveniment

Accident în lanț într-o parcare din Lugoj. Trei mașini au fost avariate, iar un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.

Eveniment

Răsturnare de situație în cazul mașinii furate din Timișoara! Persoana căutată de polițiști s-a prezentat la sediul IPJ Timiș
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș acuză PSD că pregătește o reorganizare administrativă „de ochii lumii”: „Viitorul României nu trebuie sacrificat pentru interese electorale”
Reorganizarea administrativ-teritorială a României riscă să devină un subiect de dispută politică, în loc să fie tratată ca o reformă majoră a administrației publice. Este avertismentul transmis de senatorul USR Sorin Șipoș, care acuză PSD că promovează mai multe variante de reorganizare, fără să prezinte un plan concret și fundamentat pe studii și analize. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.

România

Bolojan despre PSD: „A vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării”
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică. 5

România

Trei regiuni din România, printre zonele UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de facultate. Ce loc ocupă vestul țării
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională. 2