Cherry Merry și-a început turneul de 10 concerte prin România, Ungaria și Bulgaria, în luna octombrie, iar joi, 26 octombrie trupa va ajunge la Timișoara unde va susține un concert live.
Cu psychobilly, punk și surf rock! Așa vor fi întâmpinați melomanii din Timișoara care vor trece pe la evenimentul susținut de The Crazy Plumbers și Grave for Sale. Prima formație se va afla în orașul de pe Bega pentru a-și lansa albumul, iar timișorenii de la Grave for Sale le vor fi alături cu un recital de zile mari.
Azi în Timișoara
Joi puteți participa la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau să mergeți la filme și expoziții.
Eveniment
Miercuri, polițiștii au fost sesizați că în spatele unui imobil situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara, s-ar afla o persoană posibil decedată.
Ştiri din Timiș
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.
Ştiri din Timiș
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională.
1
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.