Lui Marius Craina nu trebuie să i se reproșeze nimic, numai că el nu face parte din echipa câștigătoare, explică președintele PNL Timiș. Managerul Spitalului Județean Timișoara a fost schimbat din funcție de guvern, iar în locul lui a venit un liberal proaspăt, înscris în PNL în aprilie 2019: Raul Pătrașcu.
În fața Spitalului Județean Timișoara s-au adunat în această dimineață, joi, 28 noiembrie, angajați ai unității sanitare, care protestează împotriva demiterii managerului Marius Craina. Acesta a fost demis printr-un Ordin al ministrului Sănătății, Victor Costache, iar în locul său a fost numit Raul Pătrașcu, cu un mandat de șase luni.
La Spitalul Județean Timișoara se organizează din nou concurs pentru funcția de manager, după ce a fost anulat cel de la finalul anului trecut, înainte de a începe. Marius Craina este actualul manager al celui mai mare spital din vestul țării. După ce i s-a terminat mandatul de trei ani, Craina a fost numit interimar de ministrul Sănătății. Acum se organizează concurs pentru acest post, iar Craina își depune dosarul pentru un nou mandat.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
3
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.