Cel mai mare centru comercial din Timișoara și-a obișnuit clienții cu târgurile tematice, desfășurate periodic, ce reunesc specialiști și comercianți din diverse domenii. În acest weekend, cei în căutare de accesorii în tendințele sezonului actual au ocazia să viziteze Bag Expo și Expo Mineralia, târguri cu tradiție deja la mall-ul timișorean.
Inelul II de circulație prinde contur, se laudă reprezentanții primăriei. Pasajul subteran Iulius Town, care trece pe sub ansamblul Openville, ar urma să fie deschis vara aceasta, iar în acest an va intra în șantier și pasajul primăriei, pe sub Piața Consiliul Europei. Până atunci, însă, oficialii PMT vor să reorganizeze circulația din intersecție. Cu titlu provizoriu.
Iulius Town Timișoara, primul proiect mixed-use din vestul țării, le oferă locuitorilor din regiune cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, de 120.000 mp, dar și noi magazine. Recent, PRIMIGI, brandul italian dedicat copiilor, a inaugurat primul său magazin din vestul țării, la demisolul Iulius Mall Timișoara, parte integrată a ansamblului Iulius Town.

Lugoj

Avariile la rețeaua de apă dau peste cap lucrările din Lugoj. Ce spune primarul despre deschiderea Podului de Fier
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.

Ştiri din Timiș

Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă se extind ușor-ușor și în afara rampelor și forajelor. De luni se reorganizează circulația
Lucrările la Pasajul Slavici-Polonă au ajuns la 80% pe rampele de acces și la 75% la forajele pentru structurile feroviare, anunță Primăria Timișoara. De luni, traficul din zonă va fi reorganizat până la finalul lui octombrie, pentru a putea fi „atacate” și alte puncte ale șantierului.

Ştiri din Timiș

Din octombrie începe marele șantier din Piața Sinaia. Străzi cu sens unic și mai multe viraje obligatorii, din cauza lucrărilor
Al doilea mare șantier de regenerare urbană din Timișoara începe în octombrie, în Piața Mocioni și pe mai multe străzi din zonă. Lucrările pe cei peste 26.000 de metri pătrați vor aduce mai mult spațiu verde și pietonal, dar și restricții de trafic. 2

Ştiri din Timiș

VIDEO. A fost străpunsă și ultima galerie a tunelurilor de pe Margina – Holdea. Șantierul, la 75%
Tunelurile de pe A1 Margina–Holdea au fost străpunse în totalitate. Cele două galerii ale Tunelului 2, cu lungimi de 1.985 și 1.825 de metri, au fost finalizate vineri, după doi ani de lucrări, anunță CNAIR.

Ştiri din Timiș

REI Creative Cuisine, o nouă destinație gastronomică la Oradea
La o distanţă potrivită pentru o escapadă de o zi sau un weekend, Oradea are o nouă destinaţie gastronomică. REI Creative Cuisine, restaurantul deschis în cadrul Mercure Oradea, propune o experienţă construită în jurul ingredientelor de sezon, al preparatelor executate cu precizie şi al asocierilor cu vinuri şi alte băuturi. Conceptul este coordonat de Certified Master Chef Henrik Sebok şi îşi propune să transforme REI într-o destinaţie în sine.

Cinema

Filmul săptămânii: „3 zile în septembrie”, o fugă de la nuntă și o noapte pe litoral, într-un singur cadru
Recomandarea de film din această săptămână este „3 zile în septembrie”, noua producție regizată de Tudor Giurgiu, despre o femeie care fuge de la propria nuntă după ce descoperă că logodnicul ei o înșală. Filmul urmărește, aproape în timp real, noaptea în care Bianca încearcă să-și lase în urmă viața de până atunci, pe străzile și plaja din Eforie Sud.

Eveniment

A furat haine de 7.500 de lei dintr-un magazin de pe Calea Șagului. Femeie de 46 de ani, reținută de polițiști
O femeie de 46 de ani a fost reținută de polițiști după ce a furat, în mod repetat, haine dintr-un magazin de pe Calea Șagului din Timișoara, prejudiciul fiind de aproximativ 7.500 de lei.

Eveniment

FOTO. Amenzi de mii de lei pentru falșii producători din piețele Timișoarei. 12 persoane au rămas fără atestate
Polițiștii locali din Timișoara continuă controalele în piețele agro-alimentare din oraș, verificând atât respectarea regulilor privind comercializarea produselor, cât și documentele celor care susțin că sunt producători. În urma verificărilor, au fost descoperite mai multe nereguli, iar 12 persoane au fost sancționate cu câte 7.500 de lei și au rămas fără atestatele de producător. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici