Weekendul va fi unul plin de evenimente, la cel mai mare centru de shopping din Timișoara. Copiii vor avea ocazia să descopere corpul uman, într-o expoziție interactivă și educativă, iar duminică sunt invitați la teatru de păpuși, în timp ce viitorii miri pot stabili ultimele detalii ale nunții lor la târgul de profil organizat aici.
Principalul centru comercial din Timișoara le oferă cuplurilor de îndrăgostiți care s-au decis să facă marele pas spre căsătorie, în viitorul apropiat, ,,Wedding Fair – ediția de toamnă”. Târgul va avea loc la demisolul mall-ului, în perioada 2 – 4 noiembrie și va reuni peste 20 de firme care oferă servicii, produse sau consultanță în domeniul planificării și organizării unei nunți reușite.
Petrecere de Halloween pentru copii la Timisoara. Cei mici se vor putea plimba cu trenuletul groazei
În ultimul weekend din luna octombrie, copiii sunt invitați la o super petrecere de Halloween și la teatru de păpuși, iar cei mari sunt așteptați la două târguri: unul de antichități și altul de blănuri și marochinărie.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.
Ştiri din Timiș
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care au reușit să obțină locul I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - handbal (gimnaziu), calificându-se astfel la faza națională a competiției.
Sănătate
Pacienții care se adresează Compartimentului de Explorări Funcționale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului CFR Timișoara au acces la o gamă variată de investigații neinvazive, menite să ofere o imagine clară asupra stării generale de sănătate.
Turism
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.