Conducerea PSD Timiş a decis, vineri, excluderea consilierului judeţean Sorin Cociobea din partid, după ce acesta s-a declarat independent la ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş. Excluderea lui Cociobea dă naştere şi unei situaţii ciudate, nemaîntâlnite în administraţia publică locală, dar care ar putea conduce la pierderea majorităţii pe care PSD o deţinea în CJ Timiş.
Vechii liberali timişeni au pierdut majoritatea în propria filială, sâmbătă seara, după şedinţa Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al PNL, care a avut loc la Bucureşti. Deşi în continuare filiala PNL Timiş va avea doi copreşedinţi, foştii pedelişti au obţinut majoritatea în toate celelalte foruri de conducere, ceea ce înseamnă că vor controla şi deciziile pe care partidul le va lua în continuare.
Arestarea preventivă a consilierului judeţean Marcel Mihoc, acuzat de fapte de corupţie alături de preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a dat peste cap inclusiv planurile noului PNL. Liberalii tocmai negociau crearea unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean Timiş inclusiv cu Mihoc, care profitase de celebra ordonanţă a traseiştilor pentru a părăsi PSD, devenind independent. Copreşedintele PNL Timiş Dan Popa susţine că problema noii majorităţi rămâne una „de suflet” pentru filială, însă nu este ţinta principală a acesteia.
În sfârşit, Aeroportul Internaţional din Timişoara va fi preluat de către administraţia judeţeană. S-a dat aviz favorabil pentru proiectul de lege privind transferul, cu titlu gratuit, pachetului de acţiuni din proprietatea statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea judeţului Timiş.
Plecarea lui Marcel Mihoc din PSD a marcat şi pierderea majorităţii deţinute de acest partid în Consiliul Judeţean Timiş, cel puţin pe hârtie. În acest moment, cei care pot face diferenţa sunt consilierii judeţeni independenţi, care au profitat de "ordonanţa traseiştilor" pentru a părăsi partidele care i-au propulsat în aceste funcţii.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3