Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara a ales un mod cu totul inedit pentru a promova comunicarea prin intermediul scrisorilor clasice. Instituţia va lansa, marţi, 30 noiembrie 2010, campania „Vine postaşul! Mi-ai scris ceva?”, o iniţiativă menită sa readucă scrisoarea clasică, pe hârtie, în prim-plan.
La Timişoara se pregăteşte o mega acţiune de colectare a echipamentelor electrice şi electronice. De acestă dată, dacă aruncaţi televizoarele, calculatoarele şi frigiderele vechi sau defecte puteţi câştiga 100 de premii în urma unei tombole. Deşeurile electronice ale timişorenilor vor ajunge apoi la Buzău.
Handbaliştii de la Politehnica Timişoara pregătesc ultimul joc oficial pe 2010. Situaţi pe locul 11 în clasamentul Ligii Naţionale, alb-violeţii primesc sâmbătă vizita liderului HC Odorhei, într-o partidă ce la prima vedere pare a fi total dezechilibrată.
Legendara formaţie Celelalte Cuvinte va susţine un concert în clubul timişorean Daos, joi, 25 noiembrie, de la ora 21.00. Biletele de intrare vor costa 15 lei. După cântarea din Timişoara, formaţia va mai concerta vineri, 26 noiembrie, în Arad, la clubul Nerv, şi sâmbătă, 27 noiembrie, în Reschitza Rock Cafe din Reşiţa.
Turneul naţional prilejuit de împlinirea a zece ani de existenţă a formaţiei Luna Amară poposeşte vineri 26 noiembrie de la ora 22.30 în clubul timişorean Setup Venue.
Capitală Culturală
Născută la Timișoara, Alice Francis a ajuns una dintre vocile apreciate ale jazzului european contemporan. Cunoscută și sub numele de Miss Flapperty, artista combină swing-ul anilor ’20, jazzul vintage și Charlestonul cu ritmuri moderne de pop și hip-hop. Alice a interpretat rolul principal în spectacolul „Josephine”, dedicat legendarei Josephine Baker, pe scena Wintergarten Varieté din Berlin.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
2