Ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 1232 din 6 decembrie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", Comisia care va verifica dreptul de proprietate sau alt drept real al titularilor imobilelor proprietate privată a început procedura de expropriere.
Şeful executivului lugojean a anunţat faptul că şi în cursul anului 2011 vor fi acordate tichetele sociale pentru pensionarii cu venituri mici.
Municipalitatea lugojeană a întreprins o serie de măsuri pentru urgentarea vânzării terenurilor preluate de la Ministerul Apărării Naţionale. Astfel, a fost demarată procedura pentru lucrarea cadastrală.
În cursul acestei luni s-a lansat Programul "Spaţii Verzi Urbane" - proiecte pentru reabilitarea şi crearea de spaţii verzi, finanţat de Mol România în colaborare cu Fundaţia pentru Parteneriat.
„Mă vedeţi? Sunt aici. Folosiţi-mă”. Asta putem citi pe un panou mare, aşezat deasupra unui coş de gunoi, la marginea şoselei, în localitatea timişeană Lugoj, pe strada care duce spre pasajul de pe Calea Buziaşului. Aşa au ales lugojenii să-şi îndemne concitadinii să fie civilizaţi şi să nu mai arunce gunoaiele pe jos.