CSM Lugoj începe să semene cu echipa care în toamnă era considerată „revelaţia turului“. Trupa lui Bogdan Paul a reuşit miercuri seara a treia victorie consecutivă şi a devenit favorită la locul şase.

Asociaţia de Prietenie Orléans-Lugoj aşteaptă şi în acest an propuneri de proiecte - sociale sau culturale - care să fie realizate împreună cu Asociaţia Francofila Lugoj şi instiţutii lugojene, în limita posibilităţilor financiare ale asociaţiei franceze.

Primarul Francisc Boldea a purtat recent o serie de discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei "Harul" din Lugoj, pe tema implicării municipalităţii în proiectul de înfiinţare a unei noi unităti de învăţământ preuniversitar la Lugoj. "Este vorba despre o unitate de învăţământ la care vor avea acces toţi copiii din oraş, indiferent de religie şi care va cuprinde ciclul gimnazial şi cel liceal. Spaţiul destinat acestui proiect este imobilul fostei cazărmi de pe strada Banatului, construit în anii 1865-1868", a declarat edilul şef.

O delegaţie franceză din cadrul Departamentului Rhone a fost prezentă la Lugoj. Delegaţia a fost condusă de Olivier Desmules - directorul Misiunii de Acţiuni Umanitare Internaţionale din cadrul Departamentului Rhone. Alături de francezi, la Lugoj a fost prezent şi Adam Crăciunescu, vicepresedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Ştiri din Timiș

Continuă lucrările la Podul Muncii. Noi modificări de circulație în zonă, de săptămâna viitoare
Noi modificări de trafic în zona Podului Muncii, după demolarea tablierului peste Bega. Primăria anunță noi reorganizări ale circulației pentru continuarea lucrărilor de refacere a podului, investiție estimată să fie finalizată la începutului anului 2027. 1

Ştiri din Timiș

„Drumul spre Bărăgan” la Jimbolia. Noapte de memorie dedicată deportaților din Banat
Jimbolia devine, în 29 mai, spațiul unei ample manifestări comemorative dedicate uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria Banatului – deportarea în Bărăgan.

Eveniment

Un real pericol pe două roți: un băiat de 15 ani a ajuns la spital după un accident cu trotineta în Dumbrăvița
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital după ce a căzut cu trotineta electrică, miercuri după-amiază, în localitatea Dumbrăvița din Timiș, în timp ce se deplasa pe strada Făgăraș și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. 2

România

Guvernul vrea să facă publică lista vilelor, apartamentelor și terenurilor de protocol. Proiectul, în transparență publică
Guvernul vrea să oblige RA-APPS să publice lista completă a imobilelor de protocol și modul în care acestea sunt folosite. Proiectul de hotărâre a fost pus în transparență publică, iar USR susține că măsura va aduce mai multă transparență asupra patrimoniului statului. 1

Capitală Culturală

Premiera „Macbeth” deschide Festivalul TESZT16, la Timișoara
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara anunță premiera spectacolului „Macbeth” de William Shakespeare, în regia lui Stefano Tè. Spectacolul deschide ediția a 16-a a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT.

Ştiri din Timiș

FOTO. O fostă judecătoare și două avocate din Timișoara îi învață pe copii ce înseamnă drepturile, bullyingul și legea
Ce înseamnă bullyingul din punct de vedere legal? De la ce vârstă poate răspunde penal un minor? Și de ce drepturile vin la pachet cu obligații? Sunt doar câteva dintre întrebările la care elevii din școlile timișene primesc răspunsuri prin intermediul Asociației Juridice „Give Law”. Aceasta a fost înființată anul trecut de o fostă judecătoare și două avocate care fac voluntariat pentru a aduce educația juridică mai aproape de copii.

Eveniment

A traversat Europa, dar s-a împotmolit la granița cu Serbia: gambian prins la Stamora-Moravița
La Stamora-Moravița, polițiștii de frontieră au oprit un bărbat din Gambia, în vârstă de 28 de ani, care a încercat să iasă din România spre Serbia pe căi ocolitoare, fără a trece prin controlul de frontieră. În urma verificărilor, acesta a prezentat un permis de ședere emis în Germania, iar documentul a fost confirmat ca fiind autentic. Cazul a fost preluat de autoritățile de imigrări.

Ştiri din Timiș

FOTO. S-a deschis oficial șantierul Centurii Timișoara Vest. De azi în doi ani trebuie să fie gata
Au început oficial lucrările la Centura Timișoara Vest, odată cu emiterea ordinului de începere și debutul termenului de execuție de 24 de luni. Constructorul turc a început mobilizarea pe șantier, aduce materiale și utilaje, iar pe traseu a fost montată inclusiv o stație de betoane. În paralel, continuă cercetările arheologice.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici