Executivul lugojean a finalizat recent expunerea de motive şi proiectul de regulament pentru parcările de reşedinţă din municipiul Lugoj. Necesitatea acestui proiect a intervenit ca urmare a numărului mare de autoturisme din oraş şi a locurilor limitate de parcare, fiind solicitat în numeroase rânduri de către cetăţenii oraşului.

Modernizarea drumului european de la Timişoara către Lugoj a repus în lumină comuna Coşteiu. Traficul intens are unele avantaje, căci localităţile din preajmă sunt mai accesibile. Poate crea însă şi probleme, căci există o anumită nesiguranţă pentru pietoni, mai ales pentru cei mici, poluarea fiind de asemenea un aspect de luat în calcul.

La licitaţie vor putea participa lugojenii care doresc să îşi construiască o locuinţă, indiferent că au sub 35 de ani sau peste 35 de ani, dar vor primi teren gratuit cei care, pe baza declaraţiilor notariale, dovedesc că atât ei cât şi părinţii nu au proprietăţi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.

Cinema

Filmul săptămânii: „George Michael: The Faith Tour”, imagini rare cu artistul în plină glorie, pe scena din Paris
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.

România

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027. Se amână „spre finalul perioadei de consolidare”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă începând cu 2027. Măsura, prevăzută inițial în PNRR, a fost cel puțin amânată în urma renegocierii cu Comisia Europeană. 2

Ştiri din Timiș

Sviatlana Tsikhanouskaya, la Timișoara: „Am stat pe balconul Operei și m-am gândit că trăim aceeași istorie, doar că la 30 de ani distanță”
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.

Eveniment

Tânăr de 17 ani, reținut după ce a distrus oglinzile a șase mașini parcate în Timișoara
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.

Ştiri din Timiș

Accademia Donizettiana: Filarmonica Banatul încheie un parteneriat cu Opera Rara
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.

Ştiri din Timiș

S-a închis Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Sviatlana Tsikhanouskaya și-a primit distincția
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus. 5

Ştiri din Timiș

Șomajul crește în Timiș. Zece angajatori pregătesc disponibilizări colective
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă. 1