tion.ro Web analytics

În organizarea Clubului Copiilor din localitate, la Lugoj se va desfăşura în perioada 5 – 8 iulie, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar „G. A. Petculescu”.

Executivul lugojean a finalizat recent expunerea de motive şi proiectul de regulament pentru parcările de reşedinţă din municipiul Lugoj. Necesitatea acestui proiect a intervenit ca urmare a numărului mare de autoturisme din oraş şi a locurilor limitate de parcare, fiind solicitat în numeroase rânduri de către cetăţenii oraşului.

Modernizarea drumului european de la Timişoara către Lugoj a repus în lumină comuna Coşteiu. Traficul intens are unele avantaje, căci localităţile din preajmă sunt mai accesibile. Poate crea însă şi probleme, căci există o anumită nesiguranţă pentru pietoni, mai ales pentru cei mici, poluarea fiind de asemenea un aspect de luat în calcul.

La licitaţie vor putea participa lugojenii care doresc să îşi construiască o locuinţă, indiferent că au sub 35 de ani sau peste 35 de ani, dar vor primi teren gratuit cei care, pe baza declaraţiilor notariale, dovedesc că atât ei cât şi părinţii nu au proprietăţi.

Ştiri din Timiș

Doliu la Teatrul Merlin din Timișoara. A murit Radu Popescu, colaborator al instituției timp de peste două decenii
Lumea teatrului timișorean este în doliu. Colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin își ia rămas bun de la Radu Popescu, artist care și-a legat numele de instituție în mai multe etape importante ale activității sale. Avea 52 de ani.

Sănătate

Crește numărul cazurilor de hepatită A la Timișoara. 19 pacienți internați la Spitalul Victor Babeș, de la începutul anului
Numărul cazurilor de hepatită A este în creștere la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. De la începutul anului 2026, 19 pacienți au fost internați în Secția de Boli Infecțioase, majoritatea provenind din mai multe localități ale județului Timiș. Printre cei internați se numără și câțiva adulți.

Ştiri din Timiș

Timotion 12 ne unește. Record de cauze susținute prin alergare și solidaritate la Timișoara
Comunitatea din vestul țării este invitată din nou să transforme mișcarea în fapte bune. Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura au dat startul înscrierilor și donațiilor pentru cea de-a 12-a ediție a Timotion, evenimentul care aduce laolaltă sportul și solidaritatea.

Dialoguri Sănătoase

Importanța pregătirii fizice înainte de sezonul de drumeții
Sezonul de drumeții montane este așteptat cu entuziasm de iubitorii de natură și mișcare în aer liber. Drumețiile oferă beneficii importante pentru sănătate, însă implică și solicitări fizice crescute. Lipsa unei pregătiri corespunzătoare poate duce la accidentări, suprasolicitare sau disconfort, afectând atât siguranța, cât și plăcerea activității. Din acest motiv, pregătirea fizică înainte de sezonul de drumeții este esențială, iar kinetoterapia are un rol important în acest proces.

Ştiri sportive

De la „ACS nu e Poli!” până la victoria principiilor. Ce s-a întâmplat în fotbalul timișorean în ultimii 14 ani?
Timișoara a fost mereu centrul fotbalului bănățean, de la titlurile naționale consecutive cucerite de Ripensia Timișoara în anii ’30, alături de două cupe ale României și o prezență în sferturile de finală ale Cupei Mitropa (apropiată ca format de UEFA Champions League de astăzi), până la realizările mai recente ale Politehnicii Timișoara, cum ar fi locul secund în Liga 1 în sezoanele 2008/09 și 2010/11, dar și două finale de Cupa României în sezoanele 2006/07 și 2008/09. Cele din urmă au rămas și ultimele rezultate impresionate reușite de o echipă din Banat din ultimii 15 ani.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 17 februarie
Marți, 17 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Capitală Culturală

Fundația Art Encounters a ales un curator belgian pentru Bienala din  2027
Philippe Van Cauteren, directorul artistic al S.M.A.K. Gent, va fi curatorul umătoarei Bienale Art Encounters, la Timișoara, anunță fundația producătoare a evenimentului. Bienala se va desfășura în mai-iunie 2027, iar curatorul belgian propune „o viziune curatorială construită în jurul dialogului cu artiștii”.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 februarie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la un spectacol de teatru și la expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici