Peste câteva zile încep probele scrise ale Bacalaureatului și, începând cu această sesiune, lucrările elevilor din Timiș s-ar putea să nu mai fie corectate în județ, ci să fie trimise în alte judeţe, pentru o mai mare siguranţă şi corectitudine.
Astăzi afli de ce firma care ar trebui să reabiliteze centrul istoric nu poate fi penalizată. Afli apoi ce s-a întâmplat cu cei trei tineri care au furat statuile de bronz din Timișoara.
Reconfiguraţi-vă traseul dacă obişnuiţi să circulaţi cu maşina pe strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu din Timişoara, pentru că această arteră va intra în şantier, cel mai probabil de săptămâna viitoare, şi circulaţia auto va fi închisă. Strada va fi lărgită la patru benzi, iar în zonă vor fi amenajate aproape 230 de locuri de parcare şi un nou sens giratoriu. Şi toate acestea ar trebui să se întâmple în numai 3 luni! Joi a fost predat amplasamentul.
Timişorenii nu vor avea prea curând un skatepark. Lucrările la noul skatepark din Parcul Central, care ar trebui să fie gata luna viitoare... s-au blocat. Ce s-a făcut din aprilie, când a fost predat amplasamentul, şi până acum puteţi vedea în imagini. Lucrarea a fost atribuită aceleiaşi firme din Mehedinţi care a refuzat să mai lucreze şi la Lenau după ce a câştigat licitaţia pentru reabilitare şi s-a apucat de treabă, acuzând greşeli de proiectare şi incompetenţa funcţionarilor din primărie...
Aleşii PSD îi cer primarului Timişoarei, Nicolae Robu, să ia măsuri pentru deblocarea lucrărilor de reabilitare din centrul istoric al urbei. Asta, după ce edilul a explicat că pietrarii s-au împuţinat, în Cetate, pentru că... au plecat la fân. Social-democraţii îi atrag atenţia lui Robu că urmează şi alte treburi de-ale câmpului, deci riscăm să pierdem banii europeni pe acest proiect de aproape 15 milioane de euro dacă lucrările vor continua în acelaşi ritm...
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
16
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
6