Zeci de copii, elevi ai Liceului cu Program Sportiv „Banatul” din Timișoara, au avut parte de o zi plină de emoții, pe care cu greu o vor uita. În fața lor, în curtea liceului, au venit șapte personalități sportive, care au jucat rolul profesorilor de sport, pentru o zi. Copiii i-au ascultat pe campioni, au primit reviste cu autografe și au asistat la diverse demonstrații sportive.
Liceul cu Program Sportiv (LPS) Banatul din Timişoara va primi 265.000 de euro de pe urma dosarului „Transferurilor”. Cristian Borcea şi Ioan Becali, care zilele trecute s-au trezit în spatele gratiilor, va trebui să plătească liceului 265.000 de euro pentru transferul lui Paul Codrea. Vedeţi în continuare ce spune directorul liceului despre aceşti bani şi cum intenţionează să îi folosească.
Liceul cu Program Sportiv Banatul din Timișoara Banatul a aniversat astăzi 65 de ani de la înființare. Evenimentul a fost marcat prin momente festive, refacerea traseului istoric al liceului și meciuri demonstrative ale actualilor elevi.
Cei de la ACS Poli Timişoara au reluat una dintre tradiţiile lansate de foştii ocupanţi ai arenei „Dan Păltinişanu”. Elevii (tot) ai lui Vali Velcea au coborât din nou la nivelul copiilor şi au jucat, vineri, un meci demonstrativ cu o selecţionată a ACS Banatul. Diferenţa este că de această dată s-a jucat cu fotbalişti mici la vârstă, dar adevăraţi.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.