Sărbătoare, în acest sfârşit de săptămână, în mai multe cartiere ale Timişoarei. Locuitorii oraşului sunt invitaţi să sărbătorească Zilele cartierelor Plopi-Kuncz şi Lipovei (Sever Bocu) cu muzică populară, la dans şi joc, alături de interpreţi cunoscuţi, cu fotbal şi concursuri.
Căutați fructe și legume românești, proaspete și gustoase? Cea de-a doua piață volantă din Timișoara în care își vor putea vinde marfa doar producătorii autohtoni se va deschide la sfârșitul acestei luni în zona Lipovei – Ion Ionescu de la Brad. Pentru început, piața va funcționa în fiecare zi de sâmbătă.
ADVERTORIAL. Joi seara a avut loc o intalnire intre primarul Robu si cetateni ai zonei Ion Ionescu de la Brad, din cartierul Lipovei din Timisoara. La aceasta intalnire primarul a venit insotit de viceprimarul Dan Diaconu, responsabili din cadrul primariei si consilieri locali.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au prezentat o primă propunere de amenajare pentru noul parc pe care intenţionează să îi realizeze în cartierul Lipovei. Autorităţile locale dau asigurări că lucrările vor începe anul acesta, a fost identificat şi un teren de peste jumătate de hectare în zonă, dar deocamdată... nu sunt prevăzuţi bani în buget pentru această investiție.
Cariere de Poveste
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3