ASU Poli a luat bătaie în ultima etapă a ediţiei în curs a campionatului judeţean de fotbal, pe care l-a câştigat deja în urmă cu două etape. Probabil vîzându-se cu sacii în căruţă, alb-violeţii nu au mai reuşit să se concentreze şi au fost învinşi în deplasare, la Peciu Nou, cu 2 – 1.
Utile
În perioada 28-29 august sunt mai multe restricții de circulație pe străzile din oraș.
Turism
Turcia înseamnă mai mult decât plaje, mare și orașe istorice. În orice sezon, mesele devin parte din experiența de vacanță, iar bucătăria tradițională propune preparate ușoare, pline de legume, ierburi aromatice, ulei de măsline și fructe de mare. De la o supă rece din Anatolia până la celebra înghețată de Maraș, gastronomia turcească are câteva surprize pentru turiști.
Ştiri din Timiș
RD SIGN SRL anunță demararea proiectului „Digitalizarea IMM-urilor”, cod SMIS 350412, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 1: „O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice”, Obiectivul specific RSO1.2: „Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice”, Intervenția regională 1.2 „Digitalizare IMM-uri”.
Eveniment
Mașina în care se aflau trei persoane s-a izbit de un zid de beton. Un pasager de 18 ani a murit, iar șoferul și un alt pasager au ajuns la spital.
Ştiri din Timiș
Mai multe construcții tradiționale din Muzeul Satului Bănățean vor beneficia de lucrări de restaurare. Acoperișurile unor gospodării și obiective muzeale din incinta parcului etnografic sunt refăcute în cadrul unui proiect în valoare de 700.000 de lei, finanțat în proporție de 90% de Institutul Național al Patrimoniului.
1
Sănătate
Leziunile de menisc se numără printre problemele frecvente ale genunchiului și pot apărea atât în urma unor traumatisme, în special la persoanele tinere, cât și ca urmare a uzurii progresive a meniscului, odată cu înaintarea în vârstă, explică medicii de la Spitalul CFR Timișoara.
Eveniment
Parcările neregulamentare continuă să fie o problemă în Timișoara. Poliția Locală anunță că, de la începutul anului și până în prezent, a aplicat peste 21.000 de sancțiuni pentru oprirea sau staționarea autovehiculelor în locuri interzise. În aproape 4.700 de cazuri, situațiile au fost sesizate chiar de timișoreni.