Un nou set educațional Lego anunțat săptămâna aceasta îi învață pe copiii preșcolari cum să codifice jucăriile. Lego Education Coding Express este un set de trenuri construibile ce folosește piese de dimensiuni mari, împreună cu cărămizi colorate, pe care copiii le pot folosi pentru a programa modul în care vehiculul se deplasează pe o șină.
În acest final de săptămână, copiii vor fi în centrul atenţiei la Iulius Mall Timişoara, unde vor avea parte de numeroase motive de distracţie şi voie-bună. De vineri şi până duminică inclusiv, cei mici şi cei mari vor avea ocazia să admire la mall un veritabil univers al cărămizilor LEGO. Un oraş cu toate funcţiunile sale, clădiri, cavaleri, trenuleţe, parcuri de distracţii sunt doar câteva dintre elementele spectaculoase pentru a căror construcţie s-au folosit peste 500.000 de piese LEGO.
Realizare uluitoare a unui roman: desi navetele spatiale nu mai zboara in Cosmos, el a reusit sa faca sa zboare in stratosfera un asemenea vehicul facut din... Lego.
Primăria Municipiului Lugoj în parteneriat cu o firmă privată organizează în zilele de miercuri, 19 octombrie, şi joi, 20 octombrie, în Sala de Consiliu a Primăriei, de la ora 18, o prezentare a unui nou sistem de construcţie de tip Lego.
Ştiri din Timiș
Ministerul Afacerilor Interne a informat că cetățenii din mai multe orașe, printre care și Timișoara, pot obține în format digital, la cerere, certificate de naștere și deces.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri seara, la Washington D.C., premiului Distinguished International Leadership, potrivit Agerpres. Acest premiu este supranumit de presa americană „Oscarul Washingtonului”.
1
Mapamond
Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1miercuri seara, în manşa secundă a semifinalelor, scrie AGERPRES.
Utile
Joi, 9 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 9 mai, puteți participa la un spectacol de Ziua Europei în Piața Victoriei. Mai puteți merge și la un recital, piesă de teatru, la filme sau expoziții.
România
Parlamentarii propun modificarea legislației privind pescuitul, astfel încât să se reducă braconajul piscicol. Una dintre măsurile conținute de viitoarea lege a pescuitului este sancționarea mai drastică a celor care îi vor încălca regulile, unele dintre amenzile propuse ajungând până la 10.000 de lei.
1
Mapamond
Premierul thailandez Srettha Thavisin a anunțat miercuri că guvernul său intenționează să reincrimineze consumul recreațional de canabis până la sfârșitul anului. Decizia vine la 6 ani după ce Thailanda a devenit prima țară din Asia care a legalizat substanța, relatează Reuters.
Capitală Culturală
Timișoara Refugee Art Festival a ajuns la ediția cu numărul 8 și invită publicul la un program extins de activități artistice, culturale și sociale. TRAF 8 se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie și își extinde grupul țintă către persoanele din comunități defavorizate, din toate categoriile de vârstă.