tion.ro Web analytics

15 februarie este Ziua Națională a Lecturii, ocazie cu care ministrul Educației Ligia Deca îndeamnă profesorii să se organizeze cu elevii și să desfășoare activități legate de citit. Acestea pot fi programate oricând, în această lună. Ministerul vine și cu sugestii, iar un ONG din Timiș are deja program de lectură.
Elevii și cadrele didactice, copiii și părinții sunt invitați într-o călătorie în lumea fascinantă a cărților. Atelierele „Sete de carte” vor avea loc și în acest an, timp de nouă luni. Sunt pregătite volume pe înțelesul tuturor, despre relația complexă a oamenilor cu apa, managementul deșeurilor și combaterea poluării.

Ştiri din Timiș

FOTO. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns pe Aeroportul Timișoara. Va fi împărțită la zeci de mii de credincioși
Zeci de mii de credincioși din tot județul vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

Eveniment

Un bărbat și-a dat foc în curtea casei, la Giarmata Vii
Un bărbat în vârstă de 53 de ani și-a dat foc sâmbătă, în grădina din spatele casei, la Giarmata Vii. Fiul și nepotul său au sărit să îl ajute, reușind să stingă flăcările până la venirea autorităților.

Ştiri din Timiș

Masă pentru copiii orfani și Marșul Învierii, în a doua zi de Paști, la Timișoara
Copilașii din mai multe centre de plasament din Timiș sunt invitați la evenimentul „La Crucea lui Isus”, unde vor cânta melodii bisericești, iar, după aceea vor lua prânzul festiv alături de organizatorii de la o asociație creștină din Timișoara. În aceeași zi va avea loc și Marșul Învierii, cu pornire din fața Catedralei Mitropolitane.

Mapamond

Un mort și mai mulți răniți într-un incident armat în Franța
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite grav în timpul unui incident armat petrecut în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul Sevran din Seine-Saint-Denis, potrivit AGERPRES. 1

Ştiri din Timiș

Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Se fac ultimele pregătiri pentru Sfintele Paști
În așteptarea Sfintelor Paști, pregătirile din Sâmbăta Mare intră pe ultima sută de metri. În această zi, fiecare detaliu este pus la punct pentru sărbătoarea ce urmează.

Sănătate

De la post la abundență. Nutriționista timișoreană Iren Alexoi: „La orice masă trebuie să existe echilibru!”
Pentru cei care au ținut Postul Paștelui, cel mai greu post al anului bisericesc, revenirea la dieta obișnuită poate crea un șoc pentru organism. În mod tradițional, în Duminica Învierii Domnului, pe masa românului se găsesc cele mai gustoase, dar și consistente, preparate.

Capitală Culturală

Rugă de fală la Giroc cu Andreea Voica și alți invitați de seamă
Interpreți cunoscuți vor întreține atmosfera de Paște la Ruga Giroceană. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Andreea Voica, Puiu Codreanu și Georgiana Lobonț.

Ştiri din Timiș

Mănăstiri aflate nu departe de Timișoara unde puteți participa la slujba din Noaptea de Înviere
Noaptea de Înviere este un moment încărcat de emoție și foarte important pentru credincioși. Astfel, fiecare își dorește să petreacă aceste clipe într-un loc cât mai frumos. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici