Drumul de la ieșire din Timișoara până la intrarea în Moșnița Nouă este veșnic aglomerat, formându-se cozi imense pe acest scurt tronson. Drumul va fi lărgit la patru benzi, pe cei patru kilometri. Cel mai probabil, în primăvară vor începe lucrările. Va apărea un sens giratoriu și la intersecția cu viitoarea centură de ocolire a Timișoarei – varianta Sud.
Primăria Timișoara se pregătește să lărgească șoseaua care duce spre Moșnița la șase benzi, până la limita administrativă, iar CJT face patru benzi de la ieșirea din oraș. Consilierii locali au aprobat miercuri studiul de fezabilitate, lucrările propriu-zise fiind estimate la aproape 6,5 milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, anunță că „lărgirea la 4 benzi a drumului Dumbrăvița - Autostrada A1 poate intra în execuție”. Instanța a admis contestația Consiliului Județean la decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.), prin care se cerea reanalizarea ofertelor depuse în cadrul licitației.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.