La semnalul dat de regimul comunist din Coreea de Nord, racheta Unha-3, cu satelitul Kwangmyongsong-3 in varf, a plecat vineri dimineata spre inaltimile cerului, sa dea de stire lumii intregi ca se implinesc 100 de ani de la nasterea lui Kim Il-Sung. Racheta care a generat un imens scandal international n-a apucat sa zboare decat un minut si ceva: a explodat si s-a rupt in bucati, prabusindu-se in Marea Galbena. A functionat ceva prost, au doborat-o sud-coreenii, japonezii, americanii, rusii?
Muzicienii timişoreni Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein se pregătesc pentru o nouă lansare de album, de această dată sub numele de “Acoustica: Monsters of folk”, evenimentul urmând să fie inclus în cadrul manifestărilor din Salonul de Carte Bookfest de la Timişoara.
Timişoara este unul dintre primele patru oraşe est-europene prezentate în colecţia Little Global Cities. Ghidul cultural-urban care se lansează marți la Berlin este unul atipic, căci Timişoara, care candidează la titlul de Capitală Culturală a Europei, este descrisă de artişti, cronicari, scriitori, locuitori ai săi. Ghidul va fi prezentat şi la Târgul de Carte de la Leipzig.
Apple se pregateste intens de lansarea celui mai nou model de tableta, iPad3 urmand sa fie prezentat publicului in prima saptamana din luna martie a acestui an.
Paul-Eugen Banciu, unul dintre cei mai importanţi romancieri contemporani, a fost sărbătorit, vineri, de filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România. Cu acest prilej, el a lansat în oceanul destul de tulbure al literaturii de astăzi un... prădător: Piranha.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
3
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.