Muzeul de Artă din Timișoara în parteneriat cu Asociația Soleil de l’Est invită publicul duminică, 13 octombrie, la ora 11:00, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, unde are loc lansarea oficială a albumului „Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l Est entre 2009 – 2012”.
Biblioteca Judeţeană Timiş invită publicul la lansarea albumului internaţional de artă "Sinteze contemporane. Corpul în Arta Balcanică".
Dacă alţi producători au decis să îmbrăţişeze calea berii Radler, cei de la Timişoreana au hotărât să lanseze pe piaţă un alt tip de bere, cea brună. Îmbinând tradiția de sute de ani în fabricarea berii cu inovația și cu dorința de a răspunde așteptărilor consumatorilor a fost lansată Timișoreana Brună. Alegerea a fost una bună, spun reprezentanţii autorităţilor locale, primarul şi viceprimarul Timişoarei, respectiv prefectul de Timiş declarându-se plăcut impresionaţi de gustul licorii realizată cu gust caramelizat.
Marţi seara, sala multifuncţională a CJ Timiş a fost gazda unui eveniment cât se poate de deosebit, lansarea cvadruplului album Lumina semnat Stepan Project, ocazie care a adunat la faţa locului un public numeros, care a răsplătit cu ropote de aplauze un spectacol feeric.
Formaţia timişoreană Dordeduh îşi lansează albumul de debut printr-un turneu naţional care începe joi 19 octombrie la clubul Daos, urmând ca în următoarea perioadă muzicienii să susţină concerte în Braşov, Cluj, Sibiu, Bucureşti şi Iaşi.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă într-o societate comercială din Timișoara, fiind transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
1
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Florin Manole, transmite că PSD propune, prin pachetul de solidaritate, eliminarea reţinerii contribuţiei la sănătate (CASS) din indemnizaţia de creştere a copilului pentru mame, veterani de război şi beneficiarii de venit minim de incluziune.
1