O formaţie compusă din tineri entuziaşti, iubitori de muzică de calitate, a oferit timişorenilor un concert de excepţie. Duminică, trupa JazzyBIT şi-a lansat, la Timişoara, primul album: „Touch the Sky”.
Eveniment așteptat de pasionații de jazz din Timișoara: JazzyBIT își lansează primul album. Intitulat „Touch the Sky", materialul a apărut după exact doi ani de la primul concert al trio-ului instrumental.
Timişorenii au fost primii care, în decembrie 1989, s-au ridicat împotriva regimului comunist şi au avut curajul să strige „Jos Ceauşescu" şi mult-dorita „Libertate". La Timişoara avea să se aprindă, la mijloc de decembrie, acum 24 de ani, scânteia Revoluţiei. Timişorenii rememorează în aceste zile evenimentele care aveau să schimbe destinul ţării.
Biblioteca Județeană Timiș sărbătoreşte 109 ani. Cu această ocazie, vor fi lansate Calendarele BJT 2014, într-un eveniment la care participă Trupa Vest și Duo Harmoniis.
Peste doar puțină vreme, în 25 octombrie, Regele Mihai împlinește 92 de ani, iar zilele aniversării Majestății Sale, care vor dura până în 8 noiembrie, au început, miercuri, la Timișoara, cu lansarea celei mai recente cărți a principelui Radu. Peste 100 de timișoreni au participat la eveniment și i-au urat, într-un glas, preaiubitului monarh al românilor ”La mulți ani!”.
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
1
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.
Ştiri sportive
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.