Lacul Dracului, inițial un lac subteran, dar care a ajuns la suprafață prin prăbușirea tavanului Peșterii Dracului, este un adevărat monument al naturii. Nuanțele cerului se oglindesc în el, dându-i o culoare verde-albăstruie. Este cel mai mare lac carstic din țară, situat în Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița, în județul Caraș-Severin. Este accesibil din trei direcții, cei de la Banatul Montan prezentând traseele, ordonate după dificultate, de la cel mai ușor la cel mai greu.