Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunțat, marţi, că în 21 iulie va fi stabilit candidatul PNL pentru alegerile prezidenţiale, iar în 26 iulie s-a decis decis convocarea Congresului comun PNL-PDL, când se va lua decizia politică a fuziunii.
După ce noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, că PDL a acceptat ca noua formaţiune ce va rezulta din fuziunea cu liberalii să se numească PNL, o parte dintre liderii democrat-liberali nu s-au arătat la fel de încântați de noua denumire. Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că Iohannis nu este mandatat să facă un astfel de anunț.
Klaus Iohannis a câştigat, sâmbătă, alegerile pentru preşedinţia PNL. El a primint 1334 de voturi, din totalul de 1479 de voturi valabil exprimate la congres, contracandidatul său, Ioan Ghişe fiind votat de doar 144 de delegaţi. După alegerea sa, Iohannis a anunţat că PDL a acceptat ca noua formaţiune ce va rezulta din fuziunea cu liberalii să se numească PNL.
Cei doi liberali care doresc să ia locul fostului preşedinte PNL Crin Antonescu – Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe – au participat, vineri, la Timişoara, la o întâlnire cu liberalii din vestul ţării, înaintea congresului care va avea loc la finele săptămânii viitoare, la Bucureşti. După întâlnire, Ghişe nu a participat la întâlnirea cu jurnaliştii, însă Iohannis a explicat viziunea lui în ceea ce priveşte o viitoare unificare a partidelor de dreapta. În opinia lui, politicienii de dreapta trebuie să aibă curajul de a construi un proiect fără Traian Băsescu.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost ales, luni, în unanimitate, președinte interimar al Partidului Național Liberal. Până acum, Iohannis a ocupat poziția de prim-vicepreşedinte al PNL.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.