Peste 200 de sportivi din 36 de oraşe din România şi Serbia participă duminică la cea mai importantă gală de arte marţiale organizată în ultima perioadă la Timişoara.
Mai mulţi sportivi români au obţinut rezultate excelente în cadrul unei gale de Kick-Box (Regulament K1), desfăşurată în 3 mai la Zurich, Elveția. Pe lista învingătorilor se află şi doi sportivi de la cluburile timişorene M-Box şi Somo Kick-boxing.
Sporturile de contact au fost la rang de sărbătoare sâmbătă seara, la Timişoara. Gala de kickboxing „Luptă Timişoara” a reunit în sala Constantin Jude 30 de luptători din vestul ţării, care au oferit meciuri interesante spre deliciul asistenţei.
Sporturi de contact pentru toate gusturile. Clubul Sportiv Tamashyi Timişoara, împreună cu Federaţia Română de Freefight-Kickboxing, în colaborare cu Agenţia Judeţeană de Sport Timiş, organizează cel mai mare eveniment din lumea artelor marţiale din partea de vest a României.
Participare merituoasă la Naţionale. Sportivii din cadrul clubului Pro-Red Timişoara au participat în acest sfârşit de săptămână la Campionatul Naţional de Kick-Box, stilul Light – Contact.
Doi dintre cei mai valoroși și admirați artiști ai folclorului din Banat și România, Nicoleta Voica și Vasile Conea, vor fi protagoniștii unui eveniment special al Școlii de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul și tinerii aspiranți la o carieră artistică vor avea prilejul să descopere povești de viață, momente artistice și experiențe care au marcat carierele lor excepționale. Accesul spectatorilor va fi liber.
ADVERTORIAL. Elevii Liceului Teoretic Babel din Timișoara sunt entuziasmați să anunțe organizarea unui nou eveniment din cadrul proiectului lor Movement for Improvement. Evenimentul se numește Pedalare spre Schimbare, ediția a III-a, o tură pe biciclete prin Timișoara care va avea loc sâmbătă, în data de 25 aprilie 2026, de la ora 12:00, punctul de pornire fiind Piața Mocioni.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că își va da demisia joi, în contextul deciziei Partidului Social Democrat de a-și retrage sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan. Criza politică a determinat PSD să decidă demisia tuturor miniștrilor săi, în timp ce președintele Nicușor Dan a convocat consultări cu partidele din coaliție.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că au fost aprobate excepții de la regula privind neplata primei zile de concediu medical, care a intrat în vigoare din februarie 2026. Potrivit acestuia, prima zi de concediu medical va fi plătită în continuare pentru anumite categorii de pacienți considerați vulnerabili sau aflați în situații medicale grave.
1
Timișoara devine, la final de aprilie, gazda unui eveniment cultural de excepție. Proiectul „Stars Gala by Revolve Dance”, susținut de Muzeul Național al Banatului în parteneriat cu Asociația pentru Sport și Integrare Socială MAPAMOND, va avea loc pe scena Teatrul Național „Mihai Eminescu”, reunind artiști consacrați și tineri balerini promițători.
Harpă, harfă, arfă, arpă, arp: cu atâtea nume, un sunet fascinant și o istorie plină de mister, harpa este unul dintre cele mai vechi instrumente, fiind întâlnită la sumerieni și egipteni cu 3 milenii înainte de Hristos. Timișoara găzduiește în acest sfârșit de săptămână un eveniment muzical de excepție dedicat fermecătorului instrument diatonic, program organizat la Liceul de Artă Ion Vidu, „într-un an cu semnificație specială: aniversarea a 75 de ani de la înființarea instituției”, subliniază inițiatoatea programului, reputata harpistă Mihaela Faur.
Șoferii nu au putut cumpăra rovinietă miercuri dimineață, între 2:30 și 7:30, din cauza unor fluctuații de tensiune care au afectat toate platformele CNAIR. Problemele au fost remediate, iar sistemul de emitere a fost repus în funcțiune.
Cercetările arheologice continuă pe traseul Centurii Timișoara Vest, ca parte a pregătirilor pentru șantier, iar specialiștii au descoperit vestigii din secolele II–IV d.Hr., inclusiv ceramică „terra sigillata” și urme de locuire.
2