Proiectul Voxlight, la cârma căruia se afla timișoreanul George Hora, s-a bucurat de o primire foarte călduroasă din partea publicului. Acum DJ Asher și DJ ScreeN vor ca ultimul hit marca Hora să răsune în cluburile din tot orașul, așa că s-au pus pe mixat. Piesa are acum o variantă deep house, demnă de scena de clubbing din țară și nu numai.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au dezvăluit, joi, cine va concerta în centrul oraşului în noaptea trecerii dintre ani. Pe scena din Piaţa Victoriei vor urca, de Revelion, Phaser, Silviu Paşca, Kamelia şi George Hora, DJ Optick şi Adrian Eftimie, iar timişorenii vor avea parte de un spectaculos foc de artificii la miezul nopţii.
Solista timişoreană Kamelia a lansat cel mai nou single - I don’t care, melodia fiind produsă de fratele artistei, George Hora, la Studio 66, muzica şi versurile aparţinând celor doi muzicieni.
Noua melodie semnată Eli şi Kamelia, Vara rece, a fost nominalizată la Romanian Top Hits Awards, o manifestare care premiază cele mai bune apariţii din industria muzicală românească, evenimentul urmând să se desfăşoare la Bacău în 3- 4 august.
Concertul susţinut vineri seară de Horia Brenciu şi orchestra sa a avut parte de o serie de surprize, printre acestea numărându-se şi apariţia solistei timişorene Kamelia, alături de îndrăgita vedetă.
Azi în Timișoara
Miercuri, 12 noiembrie, puteți merge la o lansare de carte, la film sau la spectacole de teatru. La UVT are loc Timișoara Ideas Fest, primul festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic.
Ştiri din Timiș
Iubitorii de quiz-uri și fapte bune sunt invitați să participe la o ediție specială a evenimentului caritabil Charity Quiz Night, alături de Game On! Festival. Toate donațiile strânse vor merge către Asociația Blythswood Banat, care sprijină copiii din familii cu venituri mici să rămână în școală și să aibă un viitor mai bun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Creșa și grădinița Wendhill Academy din Iulius Town au devenit primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume. Părinții care doresc să afle mai multe despre sistemul de învățare britanic sunt invitați la evenimentul Open Doors, care va avea loc în 13 și 15 noiembrie 2025.
Eveniment
Un bărbat a fost descoperit rătăcind între Remetea și Ianova, fără să-și amintească cine este sau de unde vine. Autoritățile încearcă acum să-i afle identitatea.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul privind evacuarea familiei care ocupa ilegal vila de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52. Tribunalul Arad a admis apelul municipalității și a dispus evacuarea imobilului pe care primăria intenționează să îl transforme într-un spațiu educațional.
1
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său în urma unor amenințări la adresa soției.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să suplimenteze cu aproape cinci milioane de lei bugetul pentru achiziția celor zece troleibuze de 12 metri, după ce firmele interesate au considerat că suma inițială era prea mică. Noile valori ar urma să ducă investiția totală la peste 32,5 milioane de lei, cu TVA, finanțarea fiind asigurată parțial din fonduri europene.