Echipă serioasă, Ripensia Timişoara şi-a făcut deja calendar de meciuri amicale pentru perioada de pregătire de după anul nou. Reunirea lotului este programată pentru data de 12 ianuarie, ulterior fiind stabilite opt meciuri amicale, la care s-ar putea adăuga alte trei meciuri.
Scăpată de grija campionatului, cu locul 1 după ultimul meci din acest an, ACS Poli s-a apucat de meciuri amicale. Primul a avut loc marţi, cu „vecinii” de la Ripensia. Dan Alexa a avut ocazia să testeze jucătorii mai puţin folosiţi, să îşi facă o idee despre cine ar putea părăsi echipa în pauza de iarnă, respectiv cine ar putea veni, în urma unor teste. Scor final: 3 – 2 pentru ACS Poli.
Dacă cei de la Federaţia Română de Rugby apreciau că vor scăpa uşor de problema carnetelor cu file rupte s-au înşelat. Partenerii celor de la RCM Timişoara, englezii de la Saracens, au decis să dea o ”haină” internaţională scandalului, cerând celor de la International Rugby Board să dea o rezoluţie în acest caz.
Managerul clubului ACS Poli nu e deloc mulţumit de situaţia echipei în clasament şi de evoluţia de până acum. El spune că deocamdată s-a jucat cu principalele candidate la promovare, au fost jocuri grele. El a vorbit şi despre transferurile realizate, unele cu succes, altele mai puţin.
Refuzul Federaţiei Române de Rugby de a permite participarea RCM Timişoara în cupele europene încă are efecte asupra activităţii clubului bănăţean. Conducerea administrativă a făcut un anunţ care sigur va avea noi efecte: niciunul dintre cei nouă jucători convocaţi de la Timişoara la echipa Lupii Bucureşti, hibridul care va reprezenta România în Challenge Cup, nu va merge la lot.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
4
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
10
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
18
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
2