Jocurile de noroc pot părea, la început, o simplă distracție sau o metodă de relaxare, însă, pentru unii oameni ele devin o dependență care le afectează profund viața personală, profesională și financiară. Din perspectiva Aureliei Marcoane, psiholog clinician, problema jocurilor de noroc este una complexă, care implică atât factori psihologici, cât și sociali și neurobiologici.
Între 26 și 28 ianuarie, polițiștii orașului Deta împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Ordine Publică, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciul de Acțiuni Speciale, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș și ISU Banat au efectuat activități de control la 17 firme care exploatează jocuri de noroc.
Legea pentru reglementarea mai strictă a agențiilor de jocuri de noroc a fost adoptată în septembrie de Senat, iar cât de curând va ajunge în Camera Deputaților. Joi, 2 noiembrie, la Timișoara, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat că există amenințări din partea reprezentanților acestor industrii, dar că nu se lasă intimidat.
Utile
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) transmite un apel public legat de viitorul ministru al Educației, solicitând asumarea unor măsuri urgente pentru stabilizarea și reformarea sistemului educațional. Reprezentanții elevilor subliniază că educația traversează „una dintre cele mai tulburi perioade ale sale” și avertizează că politicile de austeritate și lipsa de dialog au afectat încrederea comunității educaționale.