Jimbolia a fost pentru o zi locul de întâlnire al pasionaţilor de viteză. Sub titulatura de Rally-Kart Jimbolia 2011, Campionatul de Automobilism Timiş şi-a programat sâmbătă runda cu numărul II din actualul campionat.
Campionatul de Automobilism Timiş îşi programează în 16 aprilie runda cu numărul II din actualul campionat. Sub titulatura de Rally-Kart Jimbolia 2011, sâmbătă, de la ora 10.00, se va da startul uneia dintre cele mai îndrăgite probe de către concurenţi, şi anume proba pe iarbă.
O evaluare preliminară făcută în zona câmpurilor petrolifere de la Jimbolia, din judeţul Timiş, indică existenţa unor rezerve de hidrocarburi care pot ajunge chiar şi la 6 milioane de barili.
În 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie, Aquatim va organiza o zi a porţilor deschise la staţiile de tratare, pentru a arăta tuturor celor interesaţi cum se "fabrică" apa de la robinet.
Reprezentanţii Aquatim anunţă noi întreruperi în furnizarea apei potabile. Joi şi vineri vor rămâne fără apă locuitorii din oraşul Jimbolia, iar vineri se va opri apa în Parcul Industrial şi Tehnoologic Timişoara de pe Calea Torontalului.