La Timişoara va avea loc în luna iulie Festivalul de Cinema în aer liber, organizat de Centrul Cultural Francez. Astfel, cinefilii vor putea asista la trei proiecţii în diferite locuri din oraş, accesul fiind liber.
Ştiri din Timiș
Deși a fost finalizată și recepționată de ani buni, strada construită de dezvoltatorul ISHO intră în patrimoniul Primăriei Timișoara de abia acum. Consilierii locali au aprobat donația de 8,2 milioane de lei, după ani de întârzieri și negocieri.
Ştiri din Timiș
Nu mai puțin de 828 de asistenți personali sunt activi în prezent în Timișoara, oferind sprijin zilnic persoanelor cu dizabilități sau afecțiuni medicale grave, care necesită îngrijire constantă. Aceștia asigură ajutor în activitățile de bază, de la igiena personală și deplasare, până la accesul la servicii și suport emoțional.
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat, marți, închiderea temporară a Podului de Fier pentru desfășurarea unor lucrări necesare evaluării structurii de rezistență.
Eveniment
Un bărbat din Gătaia a fost trimis în judecată după ce, în noaptea de Revelion, a condus un autoturism marca „SEAT” fără permis și sub influența alcoolului, încercând totodată să ofere polițiștilor mită pentru a scăpa de amenzi. Analizele au arătat că șoferul avea o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean organizează, în preajma sărbătorii de Duminica Floriilor, un atelier special de pictură dedicat copiilor, intitulat „Micii Iconari”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10:30, în hambarul muzeului de la Pădurea Verde.
1
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj anunță implementarea unui nou regulament privind circulația vehiculelor de mare tonaj, considerat o prioritate în contextul în care actualele reglementări nu mai corespund realităților din teren. Măsurile ar putea intra în vigoare la jumătatea lunii aprilie.
Ştiri din Timiș
Locuitorii comunei Giroc vor beneficia de gratuități la transportul public județean, în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul Local în ședința din 31 martie. Măsura vizează rutele 42 Timișoara–Chișoda și 43 Timișoara–Giroc și se adresează mai multor categorii sociale.
1