Jandarmii şi-au arătat din nou latura sensibilă. Duminică, mai mulţi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş au oprit doamnele şi domnişoarele în Piaţa Victoriei din Timişoara, dar nu pentru a le legitima, ci pentru a le înmâna câte o floare.
Partida amicală de fotbal dintre România şi Israel a fost încadrată în categoria celor cu grad de risc ridicat. În concluzie, aproximativ 350 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara, vor fi prezenţi la stadionul Dan Păltinişanu cu prilejul partidei amicale internaţionale.
Jandarmii şi-au arătat latura sensibilă. Duminică, mai mulţi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş au oprit, pe strada Alba Iulia din Timişoara, toate doamnele şi domnişoarele, dar nu pentru a le legitima, ci pentru a le înmâna câte un mărţişor.
Aproape 600 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră au ieşit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe străzile din Timişoara şi pe drumurile din judeţul Timiş într-o acţiune de amploare care a urmărit combaterea infracţiunilor.
Un bărbat de 37 de ani, din judeţul Vaslui, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi în Gara de Nord din Timişoara, deşi avea interdicţie de a intra în oraş până în 2015.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.