Două tinere au fost prinse în flagrant de jandarmi în timp ce se prostituau la periferia Timișoarei. Cele două tinere s-au ales cu dosar penal pentru prostituție, fiind prinse chiar în momentul în care încasau bani de la bărbații cu care întreținuseră raporturi sexuale.
Un bărbat de 47 de ani a fost prins de jandarmi în timp ce trăgea cu arbaleta pe malul canalului Bega. Luat la întrebări, acesta a declarat că se antrena cu arma confecţionată artizanal.
Cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la înființare, jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara au defilat, miercuri dimineața, în curtea unității și au făcut o serie de intervenții demonstrative. Invitați de onoare la eveniment au fost autotirăți locale și județene.
Luni, jandarmii timişoreni anunţau că un suporter al echipei ASU Politehnica Timişoara a fost prins în timp ce încerca să introducă pe stadionul Ştiinţa mai multe petarde, la partida dintre echipa sa favorită şi Leucuşeşti. În urma unor declaraţii făcute de reprezentantul jandarmilor în presa locală, referitor la acest subiect, membrii Druckeria au solicitat oficial scuze din partea instituţiei.
În urma unui control în Piața Agroalimentară şi de mărfuri George Coşbuc, din localitatea Lugoj, jandarmii au descoperit 100 de pachete de țigări de contrabandă, abandonate. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
1
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.