Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara a lansat,
vinei, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, un volum
despre istoria instituţiei hunedorene. Intitulată
„Pagini de Istorie – Legiunea de Jandarmi
Hunedoara 1919-1949”, cartea fiind
realizată de către un grup de cadre militare din
IJJ Hunedoara.
Jandarmii hunedoreni au sărbătorit, astăzi,
cu mare fast, cei 159 de ani de la înfiinţarea
instituţiei de către domnitorul Moldovei, Grigore
Al. Ghica.
Straie de sărbătoare şi agitaţie mare
pe strada George Bariţiu, vineri dimineaţă.
Jandarmii români au împlinit 159 de ani de la
înfiinţare şi au marcat evenimentul prin
mai multe momente care au culminat cu o ceremonie în
care a fost arborat Drapelul Naţional, în sediul
unităţii.
Vladimirescu - Inspectoratul de Jandarmi al
Judeţului Arad şi-a sărbătorit joi cea
de a 159-a aniversare.
|VIDEO
Toţi cei interesaţi de tehnica şi
echipamentele din dotarea jandarmilor, de rolul şi
misiunile acestora sau de admiterea în
instituţiile militare de profil, pot obţine toate
informaţiile dorite direct de la jandarmii hunedoreni.
Mapamond
Artistul american Peter Max, una dintre figurile emblematice ale artei pop și psihedelice din anii ’60 și ’70, a murit la vârsta de 88 de ani. Vestea a fost anunțată miercuri de fiul său, Adam Max, pentru ABC News și preluată de AFP și Reuters.
Ştiri din Timiș
Localnicii și turiștii sunt invitați, în 19 și 20 septembrie, la o nouă ediție a Zilelor Dumbrăvene – Festival Intercultural, eveniment devenit deja un reper în calendarul cultural al zonei.
Ştiri din Timiș
Un elev de clasa a V-a de la Școala Generală din comuna Chevereșu Mare a ajuns la spital după un incident petrecut în apropierea unității de învățământ. Mama copilului susține că băiatul ar fi fost agresat de mai mulți elevi, lovit cu pumnii și picioarele și umilit, iar în urma incidentului ar fi suferit o fractură la brațul drept și o leziune la umăr. Conducerea școlii prezintă însă o altă versiune a celor întâmplate și afirmă că incidentul a pornit de la un conflict între elevi.
România
La finalul consultărilor de joi, liderul PSD Sorin Grindeanu a spus că i-a transmis președintelui că social-democrații sunt pregătiți și îndreptățiți să preia guvernarea
5
Eveniment
Un bărbat de 32 de ani a ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs pe strada Andrei Șaguna. Mașina în care se afla a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.
Ştiri din Timiș
Seceta a afectat puternic producția de cereale în județele Timiș, Bihor și Satu Mare, în timp ce în majoritatea celorlalte județe condițiile climatice au fost mai bune decât în anii anteriori, spune ministrul interimar al Agriculturii.
1
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.