Peste 500 de specialiști din domeniul managementului și al resurselor umane care activează în Regiunea Vest, în domeniul IT vor beneficia de cursuri de perfecționare finanțate din bani europeni. Programul de formare profesionala oferit în cadrul proiectului vine cu o abordare nouă, inovativă, fiind derulat de Sindicatul IT Timișoara.
Comunitatea IT&C timişoreană a primit un sprijin aşteptat de mai mult timp din partea Guvernului României. Aceasta după ce numărul specializărilor incluse în categoria programatorilor IT care beneficiază de scutire de impozit a crescut de la şase la 14. Mai precis, de prevederi beneficiază acum şi cei care au terminat, spre exemplu, o facultate cu specializare chimie-informatică sau fizică-informatică.
Un incubator de afaceri IT&C în valoare de aproape 20 de milioane de lei se va deschide în următorii doi ani la Timişoara. Clădirea de patru etaje va fi ridicată pe Calea Circumvalaţiunii, majoritatea banilor venind de la Uniunea Europeană.
Ştiri din Timiș
Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL la fotoliul de primar al Timișoarei, a vorbit, marți, despre lupta pe care, spune el, a dus-o cu clanurile în cele două mandate de edil. Alături de el s-a aflat medicul Olimpia Oprea, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara. La un moment dat, în timpul conferinței, aceasta i-a spus lui Robu că nici nu își poate imagina „câte RMN-uri și-a făcut domnul Cârpaci și familia, ca să fie de acord să facem dezmembrarea”, referindu-se la terenul aparținând Clinicii Balneo. UPDATE. Olimpia Oprea, drept la replică
1
Eveniment
Anchetă a polițiștilor și celor de la ITM Timiș, după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort lângă un canal de dejecții.
Capitală Culturală
Un simplu gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană cotrobăind prin gunoiul său menajer? Punem la bătaie trei invitații duble pentru cititorii noștri la spectacolul „Gunoierul”, o comedie spumoasă scrisă de Mimi Brănescu.
Sănătate
Odată cu aprobarea normelor de aplicare a legii care prevede că spitalele trebuie să strângă medicamentele expirate de la oameni, și Spitalul CFR din Timișoara anunță programul de colectare. Instituția sanitară are amenajată în curtea spitalului o zonă unde vă puteți duce medicamentele care și-au ieșit din termenul de valabilitate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că noul corp de clădire al Clinicii ORL este „pe ultima sută de metri” și că urmează recepția. În același timp, marți, au fost aprobate în consiliul local și cereri de finanțare europene pe noul program atât pentru această clinică, cât și pentru cea de balneologie.
Ştiri din Timiș
Mirela Toc, angajata primăriei care a fost dată afară printr-o dispoziție a primarul Dominic Fritz, dar a câștigat procesul împotriva instituției, va fi reintegrată în Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (DGPLMSTF). Este vorba de direcția care a fost creată pentru Culiță Chiș, după ce și acesta a câștigat un proces împotriva conducerii instituției.
4