Parchetul norvegian s-a declarat pregatit sa recunoasca iresponsabilitatea penala a lui Anders Behring Breivik, autorul atacului din 22 iulie 2011, soldat cu moartea a 77 de persoane. Procesul "monstrului din Oslo" va incepe in 16 aprilie.
Ştiri din Timiș
Serviciul Poliției Locale Giroc avertizează asupra unui incident periculos petrecut miercuri seară, când șase tineri cu vârste sub 15 ani au circulat haotic cu trotinetele electrice pe mai multe străzi din comună.
1
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat demararea unui nou proiect de eficientizare energetică destinat unui bloc de locuințe de pe Splaiul Coriolan Brediceanu, investiția fiind finanțată în mare parte din fonduri europene.
Ştiri din Timiș
Când ajungi în punctul în care ai nevoie să înlocuiești un dinte, e normal să ai nelămuriri. Dacă doare, cât durează, cât rezistă, dacă ți se potrivește, cât costă. La clinica RaDent Center din București aceleași întrebări revin zi de zi. Iată răspunsurile pe înțelesul tuturor, exact așa cum le explică medicii în cabinet.
Sănătate
Tații pot fi prezenți în sala de naștere la noua Maternitate Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, atât în cazul nașterilor naturale, cât și, în anumite situații, la operațiile de cezariană. Reprezentanții maternității spun că participarea partenerului este permisă doar dacă sunt respectate condițiile medicale și administrative stabilite pentru siguranța mamei, a copilului și a echipei medicale.
Ştiri din Timiș
Amenzi mari în Timiș pentru exploatare de balast și stații care funcționează fără autorizații de apă
Inspectorii de la Administrația Bazinală de Apă Banat au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 de lei în urma unui control desfășurat în localitatea Jena. Acolo au fost descoperite mai multe nereguli privind exploatarea agregatelor minerale și utilizarea resurselor de apă.
1
România
Guvernul a adoptat recent Planul național de paturi pentru perioada 2026-2028 prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2026. Documentul a intrat în vigoare începând cu luna aceasta, fiind stabilit modul de finanțare a internărilor în spitalele din România pentru următorii trei ani.
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a propus ca Ucraina să primească statutul de „membru asociat” al Uniunea Europeană, ca etapă intermediară înaintea aderării complete, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dudeştii Vechi anunţă finalizarea proiectului,,ÎNFIINŢAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE DE ŞEURI PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA DUDEŞTII VECHI"din cadrul contractului
de finanţare nr.C3I1A0122000284/27.03.2023 cod C3I1A0122000284. Apel nr PNRR/2022/C3/S/I.1.A