Rambuku, Frați, Controversa de la Valladolid și De ce iubim femeile sunt doar câteva dintre spectacolele puse anul acesta în scenă la Teatrul Național din Timișoara, titluri importante ale anului care în curând se încheie. Ada Lupu Hausvater, directorul teatrului, explică într-un interviu care sunt provocările instituției pe care o conduce și cum sunt alese spectacolele pe care sunt invitați să le descopere timișorenii.  
Am prezentat de multe ori întâmplările din spitale, respectul pe care trebuie să-l arate medicii pacienților și invers. De data aceasta vă prezentăm un doctor și o zi de-a sa într-un spital din Timișoara. Doctorul Octavian Mazilu este unul dintre oamenii în halat alb cu o lungă carieră. A fost manager al Spitalului Municipal Timișoara, iar acum este șeful secției de Chirurgie Generală II – Oncologică, de la aceeași unitate sanitară. Între timp, a devenit și consilier local, dar noi am vorbit cu doctorul Mazilu despre viața în spital, nu cea din consiliul local...
Tinerii absolvenţi, fie de liceu sau de facultate, se confruntă cu multe probleme la început de drum în activitatea profesională - diferenţa dintre ceea ce au sperat şi ceea ce găsesc, mai ales pentru început, pe piaţa muncii, şomaj, în special în anumite zone ale ţării, lipsa de experienţă care îi împiedică să aplice pentru anumite joburi. Problema este complexă şi comportă multe aspecte. Răspunsuri la câteva dintre întrebările legate de această temă şi pe care mulţi tineri şi părinţii lor şi le pun ne-au fost oferite de prof univ. dr. Robert Reisz, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, un specialist cu experienţă în politici educaţionale.
O excepţională carieră de 50 de ani, încununată de succese şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale, un vis împlinit după ani de muncă depusă cu entuziasm, cu multă dragoste faţă de muzică şi faţă de public, fără să cedeze în faţa opreliştilor. Aşa s-ar putea rezuma povestea devenirii unui artist crescut într-o familie de muzicieni, care şi-a dedicat întreaga viaţă pasiunii sale. Dirijorul Peter Oschanitzky, artistul ce va fi sărbătorit în 9 octombrie, la Operă, la împlinirea a 50 de ani de activitate dirijorală, îşi spune povestea vieţii răspunzând întrebărilor ce i-au fost adresate de omul de presă Zoltan Kovacs.
Convorbirea cu Ioan Holender, timişoreanul care timp de 19 ani a condus Opera din Viena cu realizări deosebite, continuă în acest număr al săptămânalului Agenda, cu detalii mai puţin cunoscute din bogata sa activitate. Răspunzând întrebărilor ce i-au fost adresate de omul de presă Zoltan Kovacs, Ioan Holender vorbeşte despre succese, dar şi despre nemulţumiri, despre concepţia sa, care s-a dovedit de succes în alegerea repertoriului acestei instituţii-simbol a culturii europene, despre despărţirea, la încheierea mandatului, de echipa alături de care a lucrat aproape 20 de ani, despre proiectele sale de suflet.

Cinema

Actrița Hilary Swank va deveni mamă pentru a treia oară, la 52 de ani
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.

România

Nicușor Dan: „Noul guvern ar putea fi votat marți”
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide.

Cinema

„Școala altfel” la cinema. Animații, drame și documentare pentru elevii din Timișoara
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.

Sănătate

Gripă sau răceală? Medicii Spitalului CFR Timișoara explică diferențele și când pot apărea complicații
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.

Capitală Culturală

Din parc, spre galerie: Ecaterina Vrana, eveniment de artă la Timișoara
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.

Ştiri din Timiș

După șase ani de promisiuni, „pădurea-parc” prinde contur. Se pregătește o investiție de 20 de milioane de lei în Pădurea Verde
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.

Ştiri din Timiș

AI, cărți, influenceri și viitorul Europei. Ce aduce noua ediție „Timișoara Ideas Fest”
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, între 19 și 22 octombrie, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”. Programul include conferințe și dezbateri despre inteligența artificială, influența în mediul online, lectură și situația geopolitică din Europa, dar și ateliere creative și momente artistice.

Eveniment

L-au scutit de drumuri pentru refacerea documentelor. Polițiștii locali au găsit un portofel cu bani și acte în Timișoara
Un tânăr de 30 de ani și-a recuperat portofelul cu 672 de lei și mai multe documente, după ce polițiștii locali l-au găsit pe o stradă din Timișoara și au reușit să-i identifice proprietarul.