Doi agenţi de securitate ai Pentagonului au fost răniţi uşor de un bărbat, el însuşi rănit grav, care a deschis focul asupra lor joi seară, în apropiere de staţia de metrou a Pentagonului, unde se află Departamentul american al Apărării, relatează AFP.
Doi jurnaliști de la o televiziune americană au fost împușcați mortal, miercuri, în timpul unui interviu transmis în direct, într-o stațiune din statul Virginia. Un individ, care până acum nu a fost identificat, a deschis focul în spațiul în care avea loc transmisiunea directă.
Joi puteți merge la mai multe spectacole și la filme la cinema în oraș.
Creativitatea și tradiția Banatului trec granițele României. Astfel, patru produse locale au fost selectate să reprezinte regiunea la prestigiosul concurs World Food Gift Challenge 2026, organizat de IGCAT, pe 19 mai, în Creta.
2
Un bărbat de 23 de ani este în arest după ce a fost depistat fără permis de polițiști.
Un nou apel pentru sprijinirea medicinei de familie în mediul rural a fost lansat de Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, care deschid concursul „Primul pas spre sănătate 4.0”. Inițiativa vizează dotarea a până la 60 de cabinete de medicină de familie din zone defavorizate, cu echipamente moderne esențiale pentru îngrijirea pacienților.
Timișoara va primi, din luna mai, 30 de autobuze electrice noi, de dimensiuni reduse, produse de Karsan. Vehiculele, cumpărate cu fonduri europene, vor fi livrate treptat până la finalul anului și vor completa flota de transport public local.
1
Opera Națională Română din Timișoara invită publicul să descopere universul fascinant al teatrului liric, prin tururi ghidate, cu acces gratis. Evenimentul se va desfășura chiar în ziua de după inaugurarea celei de-a 50-a ediții a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală și va oferi participanților acces în zone inaccesibile, în mod obișnuit, spectatorilor.
Un atac armat a avut loc miercuri la o școală din provincia Kahramanmaraş, din sudul Turciei, după ce marți a avut loc unul asemănător.
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) anunță premiera proiectului „Drama Nights 1&2”, un eveniment „dedicat dramaturgiei contemporane din spațiul germanofon, care reunește patru spectacole distincte într-un concept unitar”. Componentei teatrale a proiectului i se asociază și un eveniment live de muzică germană. Proiectul este gândit și coordonat de Irisz Kovacs și Clemens Bechtel.