Peste 250 de angajaţi ai Penitenciarului Timişoara au intrat marţi în grevă japoneză, în semn de solidaritate cu colegii lor din întreaga ţară. Lucrătorii din penitenciare sunt nemulţumiţi de subfinanţarea sistemului, de orele suplimentare care nu le-au fost plătite şi de condiţiile grele de muncă.
Unii dintre deţinuţii de la penitenciarul din Timişoara au votat, duminică, pentru un nou... preşedinte. Aproape 240 de persoane private de libertate au decis să-şi exercite dreptul la vot, chiar dacă, cei mai mulţi dintre ei, nu ştiau prea bine pentru ce dau cu ştampila. Detinutii au votat un nou...presedinte

Curtea de Apel Cluj a admis astăzi apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi partea civilă Alexandru Gordea, tatăl lui Călin Gordea, cel care şi-a pierdut viaţa în parcarea clubului Obsession, împotriva sentinţei penale date de Tribunalul Cluj în cazul inculpatului Bondor Ciprian Călin, dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi obligându-l pe inculpat să achite părţii civile G.A. suma de 15000 lei daune materiale şi 100000 lei daune morale.

Eveniment

Prins din nou cu droguri de mare risc în Timișoara! Un bărbat de 36 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.

Ştiri din Timiș

„Exponatul lunii” la Muzeul Național al Banatului: șase vase funerare vechi de peste 3.300 de ani, descoperite în timpul lucrărilor la calea ferată Timișoara–Lugoj
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.

Eveniment

Un băiat de 13 ani a făcut stop cardio-respirator la o bază sportivă din Timișoara
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.

România

Preot de 45 de ani reținut după ce a abordat două fete de 13 ani pe o rețea online
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.

Ştiri din Timiș

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara. Când va avea loc
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide. 1

Eveniment

Rețea de contrabandă cu produse din Serbia anchetată în Timiș. Percheziții și un suspect reținut de către DIICOT
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Sănătate

Ce nu învață suficient medicii în facultate? Rezidenții cer cursuri de comunicare cu pacienții
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.

Ştiri din Timiș

Regulament pentru Arena AquaSport. Când și cum pot timișorenii înota gratuit
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.