O echipă de anchetă care a făcut cercetări, sâmbătă, la locul puternicului incendiu de pe strada Ion Ionescu de Brad din Timișoara a stabilit că, cel mai probabil, focul a fost pus intenționat. Pagubele se ridică, potrivit proprietarilor, la circa 50.000 de lei.
Un incendiu extrem de puternic a pornit, vineri seara, în zona Ion Ionescu de la Brad din Timișoara. La fața locului au sosit mai multe autospeciale, pompierii încercând să se lupte cu flăcările care se înalță deasupra acoperișurilor la câțiva zeci de metri.
Un incendiu de proporții a avut loc joi după-amiază, la o casă de pe strada Progresului din Timișoara. Pompierii au avut nevoie de mai bine de trei ore pentru a stinge incendiul. Din fericire nimeni nu a fost rănit, însă întreg acoperişul a fost făcut scrum.
Locatarii unui bloc de pe Aleea Cireşilor din cartierul Micro II au trecut duminică  dimineaţă prin clipe de groază, din cauza unui incendiu puternic produs într-un apartament de la parter. Pompierii au evacuat toţi locatarii de pe scară pentru că exista riscul intoxicării cu monoxid de carbon.
Un monument istoric din Bucuresti a cazut prada unui incendiu joi dupa-amiaza: Moara lui Assan, prima cladire industriala din Romania, a fost cuprinsa de flacari. Nu este primul incendiu la celebra moara cu aburi.

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții-cheie. Consiliera locală Nicoleta-Adriana Neculiță: „Femeile trebuie promovate pe locuri eligibile. Timișoara arată că se poate”
Nicoleta-Adriana Neculiță, consilier local la Timișoara și inspector școlar general adjunct, vorbește despre provocările femeilor în politică, reprezentarea feminină și importanța competenței profesionale: „Femeia trebuie să muncească de două ori mai mult”.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 septembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.

Mapamond

SUA și Danemarca au semnat pactul pentru Groenlanda. Ce prevede acordul
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Eveniment

Accident pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Un pasager a ajuns la spital
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Scandal pe 1,3 milioane de lei la STPT, în Consiliul Local Timișoara. Fostul director, chemat să explice majorările salariale
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local. 1

Eveniment

Nu s-a lăsat de „meserie”: fost polițist, prins din nou după o șpagă cerută în trafic
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările din Traian, în fața graficului. Se intră într-o nouă etapă în această toamnă
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric. 2

Ştiri din Timiș

Știința se mută pentru o zi la Muzeul Apei din Timișoara. Puteți participa gratuit la experimente și demonstrații
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici