Reprezentanţii Colterm anunţă că sunt pregătiţi ca de miercuri să înceapă probele la cald pentru furnizarea energiei termice în cazul timişorenilor racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Excepţie vor face consumatorii de pe câteva străzi din Timişoara unde încă mai sunt în derulare investiţii.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm se pregătesc deja pentru a putea furniza căldură, începând cu data de 1 octombrie, în locuinţele timişorenilor racordaţi la sistemul centralizat. Bineînţeles, totul va depinde de cum va fi vremea la începutul lui octombrie. Oricum, de joi încep probele la rece.
Conducerea Primăriei Timişoara estimează că locuitorii oraşului care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor plăti facturi cu 10% mai mici chiar din 2014. Acest lucru va fi posibil în principal, susţin oficialii municipalităţii, dacă se va folosi într-o măsură mai mare decât până acum cărbunele, mai ieftin decât gazul, odată cu implementarea proiectului privind retehnologizarea Colterm pe fonduri europene, şi dacă nu vor creşte preţurile la combustibili.
O parte a timişorenilor care locuiesc în Calea Şagului, 16 Decembrie sau Rusu Şirianu vor rămâne miercuri fără apă caldă din cauza unei defecţiuni. Vedeţi toate străzile afectate.
Sute de beneficiari ai ajutorului de încălzire acordat de Primăria Timişoara au trebuit să returneze banii după ce anchetele desfăşurate de inspectorii Direcţiei de Asistenţă Socială au scos la iveală că aceştia furnizaseră informaţii false sau incomplete cu privire la veniturile sau bunurile pe care le deţin.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
3