Rata anuală a inflaţiei a urcat în decembrie la 4,74%, după ce preţurile de consum au crescut cu 0,32% faţă de noiembrie, în ton cu aşteptările analiştilor, arată datele publicate, marţi, de Statistică, banca centrală ratându-şi ţinta pentru al treilea an la rând.
Prima evaluare a României condusă de boardul executiv al Fondului Monetar Internaţional şi care viza acordul de finanţare externă a fost finalizat. Astfel, instituţia pune la dispoziţie a doua tranşă din împrumut, în valoare de 1,854 miliarde de euro, împrumutul total acordat României până acum ridicându-se la suma de 6,57 miliarde de euro.
HUNEDOARA - Aproximativ 14 mii de salariaţi au împrumutat, în primele trei luni ale acestui an, bani de la casele de ajutor reciproc.
CLUJ-NAPOCA. Potrivit datelor primite de la Inspectoratul
de Poliţie al Judeţului Cluj până
în acest moment nu există nicio plângere
înregistrată la poliţie pentru
cămătărie.
România va împrumuta 19,95 de miliarde de euro,
o mare parte din aceşti bani venind de la FMI. Acordul
cu FMI va fi de tip stand-by, pentru 12,95 miliarde euro.
o mare parte din aceşti bani venind de la FMI. Acordul
cu FMI va fi de tip stand-by, pentru 12,95 miliarde euro.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi seara că Guvernul va susține în Parlament menținerea obligației ca declarațiile de avere să fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), în cadrul dezbaterilor privind reforma instituției.
România
Legea salarizării în sistemul public nu este încă finalizată și cel mai probabil nu va fi dezbătută în sesiunea extraordinară a Parlamentului de săptămâna viitoare
Mapamond
Guvernul spaniol pregătește noi restricții privind consumul de tutun și utilizarea țigărilor electronice. Un proiect de lege prevede interzicerea fumatului pe terasele restaurantelor și cafenelelor, pe plaje și în mai multe spații publice în aer liber, în cadrul unei strategii de reducere a consumului de tutun și de protejare a sănătății populației.
Ştiri din Timiș
Primăria Ghiroda a semnat contractul de execuție pentru amenajarea unui nou sens giratoriu la limita dintre Ghiroda și Remetea Mare, investiție care include și realizarea unei porțiuni din drumul colector de pe Calea Lugojului.
Sănătate
Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 14,3 milioane de lei. Investiția a vizat extinderea și modernizarea secției de terapie intensivă neonatală, îmbunătățirea programelor de screening pentru nou-născuți și amenajarea unui centru regional pentru pregătirea medicilor și asistenților medicali care îngrijesc pacienți critici.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au efectuat joi, 23 iulie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar care vizează presupuse fraude cu material lemnos.
Eveniment
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au trimis în judecată bărbatul acuzat că, în luna mai, a înjunghiat două persoane în Parcul Pădurice din Timișoara. Una dintre victime a fost rănită grav, iar anchetatorii susțin că leziunile suferite i-au pus viața în pericol, motiv pentru care inculpatul va fi judecat pentru tentativă de omor și loviri sau alte violențe.
2
Turism
Timișul și Timișoara au fost promovate în inima Europei, prin expoziția „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități”, al cărei vernisaj a avut loc luni, 20 iulie, la Bruxelles. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Visit Timișoara.