Oamenii sunt tot mai mult interesaţi de piaţa imobiliara, indiferent dacă vorbim de vânzarea sau cumpărarea unei locuinţe, fie că este vorba doar de închirierea unei proprietăţi. Un sondaj de specialitate arată că acest interes este în creştere, fiind un plus de 4,2% în 2015, generat mai ales de dorinţa de a achiziţiona o nouă locuinţă.
Piaţa închirierii de vile din Timişoara este departe de ceea ce se cere la Bucureşti. Un clasament al chiriilor care include atât imobile vechi, de patrimoniu, cât și construcții moderne, arată că prețurile solicitate pe acest segment depășesc pragul de 20.000 de euro pe lună în București, dar ajung la un maximum de 5.000 de euro pe lună în celelalte centre regionale. La Timişoara chiar mai puţin, la aproximativ 3.000 de euro pe lună.
Localităţile periubane ale marilor oraşe devin noile poluri de interes pentru dezvoltatorii imobiliari. Lipsa terenurilor pentru blocuri noi, dar şi preţurile ridicate la cele încă disponibile din interiorul orașelor au reorientat constructorii spre comunele din apropiere. Situaţia poate fi observată şi la Timişoara, oraş care ocupă locul opt la nivel naţional în ceea ce priveşte livrarea de noi locuinţe, iar localitatea timișeană Giroc se află pe  locul 12, în același top.

Lugoj

Schimbări pentru traficul greu în Lugoj. O stradă ar putea fi deschisă camioanelor
Primăria Municipiului Lugoj a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a traficului greu în municipiu, aprobat recent prin Hotărârea Consiliului Local nr. 59 din 26 martie 2026.

Turism

FOTO. De la lacuri turcoaz la ape roșii ca sângele. Nouă minuni naturale care par desprinse din altă lume
Într-o perioadă în care marile destinații turistice sunt tot mai aglomerate, există locuri spectaculoase care continuă să surprindă prin frumusețea lor aproape ireală. De la lacuri glaciare de un albastru intens și lagune roșiatice ascunse în munți, până la întinderi uriașe de sare care se transformă în oglinzi naturale, planeta ascunde adevărate comori pentru iubitorii de natură și aventură.

Horoscop

Solstițiul de Vară și intrarea Soarelui în Rac: un moment de contemplare pentru suflet și ziua „păstrătorilor inimii zodiacului”
În data de 21 iunie, Soarele atinge punctul său maxim de ascensiune pe bolta cerească, oferindu-ne cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte a anului. Din cele mai vechi timpuri, această zi a fost privită ca o sărbătoare a luminii și a vieții.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 21 iunie 2026, în Timișoara?
Duminică, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la o lansare de carte, la diverse ateliere, la film sau la teatru.

Eveniment

UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE 2. Băiatul a fost găsit 4

Mapamond

Iranul anunță închiderea Strâmtorii Hormuz și avertizează navele să evite zona. SUA contestă măsura
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal. 2

România

Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL. Moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”, singura înscrisă în cursă
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului. 6

Mapamond

Cutremure succesive în Creta, destinație populară pentru turiștii români. Nu au fost raportate victime
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici