BC Timișoara a refăcut diferența de trei puncte ce o separă de ocupanta locului doi în clasamentul Diviziei A de baschet masculin. Leii din Banat au învins joi după-amiaza Politehnica Iași cu 99-60, într-o partidă disputată în devans.
Ziua Unirii, 24 ianuarie, va fi sarbatorita la Iasi cu o defilare, concerte Andra si Marcel Pavel si 10.000 de portii de fasole cu carnati. E asteptat si presedintele Traian Basescu, insa nu se stie daca se va duce. Anul trecut s-a produs acolo unul din momentele cele mai controversate ale actualului sau mandat: a fost huiduit si fluierat fara incetare, inclusiv in momentul in care a fost intonat imnul de stat!
Scandal pe tema Revoluţiei! După 22 de ani de la protestele anticomuniste, parlamentarii ieşeni ai PDL au propus, marţi, în Camera Deputaţilor, ca Iaşiul să fie declarat drept oraşul iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989. Revoluţionarii din Timişoara condamnă iniţiativă şi o califică drept „o ruşine”.
Un adolescent era sa moara la Iasi dupa o betie crunta! Tanarul de 17 ani, care traieste de cativa ani cu un stimulator pe cord, a ajuns la spital cu o alcoolemie de 3,25 la mie!
Unii detinuti din Romania vor scapa de gardienii care ii pazeau pana acum, dar nu vor scapa de ochiul vigilent al satelitului care le va monitoriza orice miscare. Condamnatii vor purta bratari la picioare si un sistem GPS la brau.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4