Suporterii Politehnicii Timişoarei au trimis către FRF o scrisoare deschisă pe care o publicăm integral.
Şeful Timişoarei, Marian Iancu a criticat decizia
CCA de a-l delega pe Cristian Balaj la finala Cupei
României, contra celor de la CFR Cluj,
considerându-l unul dintre apropiaţii
grupării din Gruia.
Se pare că relaţiile dintre Marian Iancu şi
Dusan Uhrin par mai apropiate ca niciodată.
Tehnicianul ceh a fost la ultimul meci al Timişoarei
şi a spus că poate, într-o zi se va
întoarce ca tehnician al grupării
bănăţene.
Fostul tehnician al Timişoarei, Gabi Balint şi-ar
fi dorit să rămână pe banca echipei
bănăţene, dar a spus că decizia fusese
luată mai demult. Antrenorul nu a vrut să arunce
cu noroi în stânga şi în dreapta,
dar a ţinut să îşi prezinte
părerea sa, în mod civilizat. Video
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.