Aparatele radar vor fi amplasate, maine, pe urmatoarele
drumuri nationale si judetene:
DEVA - Gorbunov a ajuns, din nou, in fata magistratilor
deveni. Unul dintre suspectii dublului asasinat de la
Brasov, Serghei Gorbunov, a fost adus, ieri, in fata
instantei devene, fiind cercetat pentru talharirea unui
patron de casa de schimb valutar din Deva, in luna aprilie
a anului 2003.
LUPENI - Zeci de tineri au fost legitimate, iar alti doi
prinsi in flagrant de oamenii legii, in cadrul unei razii a
politistilor in cluburile din Lupeni. Scopul actiunii a
fost prevenirea consumului excesiv de alcool si a actelor
de violenta.
HUNEDOARA - Galeria de Arta din municipiul Hunedoara
gazduieste, in aceasta seara, vernisajul expozitiei de arte
plastice, intitulata AXE. Timp de doua saptamani, toti cei
pasionati de arta vor putea admira lucrarile celor peste 30
de artisti, care vor imbraca, incepand de astazi, simezele
Galeriei hunedorene.
Deva - O nouă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEE) de la gospodăriile particulare va avea loc în data de 4 octombrie, în municipiul Deva.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1