S-a ridicat cortina şi în Liga a III-a de fotbal! La o săptămână distanţă de eşalonul de elită s-au desfăşurat şi primele meciuri oficiale din Liga a III-a. Runda cu numărul 16 din seria a V-a a adus două victorii şi o înfrângere pentru echipele din Timiş.
Conducătorul auto C. G. Doru, de 52 ani, din Hunedoara a condus un autoturism dinspre Deva spre Făget, pe DN.68A. La km 36+300m, în afara localităţii Făget, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zapadă, a derapat şi a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un monument funerar de pe marginea drumului.
Un ponei, o pijama, un frăţior, o surioară, sau chiar un...iubit. Acestea au fost cele mai neobişnuite dorinţe ale copiilor care i-au scris Moşului.
Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara a anunţat finalizarea concursului intitulat „Moş Crăciun te invită în Lumea Poveştilor”. Câştigătorii au fost desemnaţi prin tragere la sorţi. 32 de câştigători provin din regiunea de vest, dintre aceştia cinci fiind din Timiş.